S-au ales cu dosare penale după ce au dat iama în locuințe și au furat mai multe bunuri

Poliţiştii Postului de Poliție Trușești au fost sesizați cu privire la furtul mai multor bunuri (produse alimentare şi alcool), în valoare de 150 lei, comis în noaptea de17 spre 18 februarie, de la locuința lui Gheorghe M., din comuna Trușești.

În urma cercetărilor efectuate au fost identificați suspecţii de comiterea faptei în persoana lui A. M., de 15 ani și a lui Traian M., de 40 de ani, ambii din comuna Trușești.

În cauză poliţiştii continuă cercetările față de cei doi sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, pentru documentarea întregii activități infracționale.

În data de 22 februarie, poliţiştii de la Poliția orașului Ștefanești au fost sesizați telefonic despre faptul că din locuința lui Costică S., de 41 ani, din Ştefăneşti, au fost sustrase mai multe unelte agricole.

Deplasându-se la fața locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, iar cu ocazia verificărilor și investigațiilor efectuate a fost identificat suspectul de comiterea furtului, în persoana lui Ioan C., de 55 ani, din comuna Românești, care pe parcursul cercetărilor a recunoscut fapta comisă și a restituit bunurile sustrase, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

Față de acesta, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârsirii infracțiunii de furt, urmând ca la finalizarea acestora sa se propună soluție procedurală.

PENTRU A PREVENI FURTURILE DIN LOCUINŢE, POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ:

- Nu divulgaţi informaţii referitoare la vecinii dumneavoastră (programul de lucru, numărul de persoane din familia respectivă, numărul de telefon etc.) ; sfătuiţi-vă copiii să facă la fel.

- Depozitaţi obiectele de valoare (bani, bijuterii, documente) într-un loc sigur. - Când plecaţi de acasă verificaţi dacă aţi acţionat toate încuietorile şi aţi pus siguranţa. Asiguraţi corespunzător şi anexele casei ( garaj, beci,etc.).

- Nu lăsaţi obiecte care pot fi uşor valorificate( biciclete, maşini folosite în construcţii, unelte, etc ) în curtea casei, la vedere .

- Nu primiţi în locuinţă persoane străine care vă solicită bani, alimente sau doresc să vă vândă diverse produse. De cele mai multe ori este doar un pretext pentru a pătrunde în locuinţă pentru a sustrage bunuri sau pentru a localiza diverse bunuri pe care să le sustragă mai târziu.

- Nu primiţi în locuinţă persoane care solicită să le schimbaţi bani .

- În situaţia în care părăsiţi locuinţa pentru o perioadă mai lungă de timp, vă sfătuim să luaţi legătura periodic cu vecinii sau rudele care locuiesc în apropierea casei dumneavoastră, pentru a verifica sistemul de securitate al locuinţei, pentru a observa eventualele nereguli şi pentru a sesiza în cel mai scurt timp poliţia. Astfel, autorii furturilor vor fi identificaţi mai repede, iar bunurile dumneavoastră vor fi recuperate mai uşor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ploi, vijelii și grindină anunțate de meteorologii în următoarele zile!

astăzi, 16:16

În perioada 2 - 4 septembrie instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând de miercuri, 2 septembrie, în mai multe zone din țară. Joi, 3 septembrie, vor fi&n...

Un profesor debutant şi un medic rezident pornesc cu salarii de bază de circa 4.500 de lei net, cât un chelner!

astăzi, 15:03

După luni de negocieri şi în ciuda faptului că România a ratat jalonul din PNRR privind reforma salarizării bugetarilor, Ministerul Muncii a publicat la finalul săptămânii trec...

Restricții de circulație pe arterele principale din Municipiul Botoșani cu ocazia desfășurării crosului caritabil “Coloract” - ediția a IX-a

astăzi, 14:36

În contextul desfășurării editiei a IX-a a manifestării caritabile „COLORACT 2026”, organizată de Rotary Club Botoșani și Interact Botoșani, în parteneriat cu Primăria...