S-a născut pe 13 martie 1935, la Rădăuţi-Prut, în județul Botoşani, într-o familie de oameni vrednici și muncitori. Mama Eleonora (născută Râşcanu) era brodeză. Tatăl, Pantelimon Pogorilovschi, era un inginer agronom din Lipcani (Hotinul Basarabiei). Era sora lui Ion Pogorilovschi (născut pe 18 februarie 1938, a plecat la Domnul pe 6 iulie 2009), doctor în filosofie, un eminent scriitor și critic literar, un excelent exeget al lui Brâncuși.
Stela Covaci a urmat cursurile Liceului "Regina Maria" din Dorohoi, în perioada 1950-1954, continuând apoi studiile la Facultatea de Filologie din Bucuresti, secția Literatură și Critică Literară. Nu a finalizat cursurile universitare. În ultimul an (14 martie 1958) a fost arestată și condamnată de comuniști, fiind acuzată de delict de uneltire contra ordinii sociale, alături de alți studenți apropiați poetului Nicolae Labiș.
Cutremurător este că în lotul de studenți arestați atunci se aflau mai mulți botoșăneni. Este vorba despre Stela Covaci, Florin Constantin Pavlovici si Alexandru Zub.
Despre proces vorbește Constanța Corbea, la rândul ei fostă studentă, a cărei copilărie se petrecuse în cumplite lipsuri materiale în satul Concesti, județul Botoșani. La tribuna celor care îi judecau pe "dușmanii poporului", nimeni altul decât... Ion Iliescu!
Iată un fragment din însemnările Constanței Corbea: "A venit randul facultatii mele la marea "epurare". Au fost chemati rand pe rand la tribuna multi studenti, alaturi de cativa universitari, "judecati" si condamnati ca dusmani ai poporului roman. La tribuna se aflau: ministrul invatamantului Athanasie Joja, rectorul Jean Livescu, zbirul Florian Danalache, ministru al transporturilor intr-o vreme si presedintele UASR, Ion Iliescu. A venit randul meu la tribuna si, sub lumina reflectoarelor, am trait cea mai cumplita spaima din viata. Se simula un fel de proces, dar fara aparator, iar acuzatorul meu a fost chiar Otto Shechter, care a spus ca sunt periculoasa, l-am citat pe Nicolae Iorga intr-o teza (deci citesc carti interzise). Un prieten al meu, un consatean, Florin Constantin Pavlovici, de o inteligenta iesita din comun, student la Ziaristica, a stat 5 ani la Jilava si prin alte parti pentru ca a spus ca nu-i place romanul "Radacinile sunt amare", de Zaharia Stancu. Alexandru Zub, azi academician, cunoscut de mine pe vremea cand eram eleva la Dorohoi, alaturi de alti 3 colegi, a fost condamnat la inchisoare pentru ca a organizat sarbatorirea a 500 de ani de la inaltarea pe tronul Moldovei a lui Stefan cel Mare. Stela Pogorilovschi (Stela Covaci), o colega de la Dorohoi, studenta la Ziaristica, i-a spus unei "prietene" ceva impotriva regimului. A fost tradata si condamnata la inchisoare. A fost atat de mult afectata psihic, incat nu si-a mai revenit; traieste acum dintr-o pensie mizera de detinut politic, in timp ce "prietena" care i-a schimbat destinul o duce azi foarte bine si apare la televizor".
Persecuțiile nu s-au oprit nici după închisoare. Avea 23 de ani și trebuia să raporteze la Securitate unde se află în orice moment, altfel fiind amenințată din nou cu închisoarea. Pentru că nu a mai fost primită la facultate, Stela Covaci s-a întors în satul natal, la Rădăuți Prut.
"M-au aruncat în stradă în luna august, pe 29, în hainele de iarnă în care am fost arestată. Aveam 23 de ani. M-au eliberat în august ca să nu găsesc colegi studenţi pe străzi, era vacanţă pentru ei. A doua zi m-am dus la facultate, să scot o copie după foaia matricolă. Femeile de la secretariat ştiau de mine (eram un caz celebru), se uitau la mine ca la Lazăr care a înviat din morţi. Am înţeles că nu o să scap de securişti toată viaţa când, de după uşile rotative ale facultăţii a apărut o siluetă care m-a prins şi a şoptit: "dacă te mai prind pe aici îţi rup picioarele!". După acea zi teribilă am ajuns la gazda mea, apoi m-am îndreptat spre mama, în satul Rădăuţi-Prut. I-am spus că sunt tânără, că vreau să mă reabilitez, iar singura formulă era să vin la munca de jos", spune Stela Covaci intrun interviu acordat revistei de cultură Hyperion.
Stelei Covaci i se refuză reabilitarea şi continuarea studiilor după eliberare. Lucreaza ca muncitoare sau funcţionară la diverse unităţi de producţie din Capitală sau colaboratoare (creatoare - modă) în cadrul Fondului Plastic (1959-1989). Astfel, in speranța că vă fi reabilitată, a acceptat să lucreze în fabrică, unde a fost trimisă pentru a "învăța de la clasa muncitoare regulile de viață".
A muncit, s-a si calificat. Cu toate acestea, nu a fost reabilitată. Mai mult, a fost urmărită pas cu pas, zi și noapte.
"Mi se pare revoltător", continuă Stela Covaci, "să nu mă întrebe nimeni cum a fost, când am atâtea documente, când ştiu atâtea lucruri. Sunt în viaţă! După Revoluţie mulţi şi-au arătat adevărata faţă... Sunt dispusă oricând să fac dezvăluiri, dar să fie făcute şi susţinute!". Se căsătorește cu Aurel Covaci, poet şi remarcabil traducător (din 14 limbi străine), cu care are doi copii, Laura – artist plastic consacrat şi Andrei – muzicolog, romancier apreciat.
Publică, alături de Cezar Ivănescu, volumul "Timpul asasinilor",Editura Libra, 1997, iar în anul 2003 cartea "Ceasul utopiei"(poezii), la Editura Axa. În anul 2006 apare lucrarea "Persecuţia. Mişcarea studenţească anticomunistă Bucureşti – Iaşi (1956-1958)", Editura Vremea, iar în 2011, la Editura Tracus Arte, "Nopţile de coşmar ale poetului Nicolae Labiş".
(Florentina Toniţă)
Uniune Scriitorilor din România: In memoriam Stela Covaci
Stela Covaci, soţia eminentului traducător Aurel Covaci, a plecat dintre noi la o vârstă venerabilă, cu o suferinţă neascunsă faţă de o viaţă nedreaptă cu ea.
Cele două volume, redactate cu obiectivitate şi amar, "Timpul asasinilor" şi "Percheziţia", sunt mărturii zguduitoare despre mijlocul anilor ’50, atunci când regimul Dej, simţindu-se periclitat, nu ştia ce să mai facă pentru a se menţine la putere.
Stela Covaci a intrat în "lotul Labiş", aşa cum este cunoscut de istoria recentă acel grup de studenţi care s-au solidarizat cu revoluţia maghiară din 1956 şi care au pus, fără să ezite, degetul pe rănile infectate ale comunismului românesc. A fost arestată şi a primit trei ani de detenţie. Şi-a întrerupt studiile ca toţi ceilalţi tineri curajoşi. Memoriile ei ne-au înfăţişat o scriitoare care nu mai are nevoie de ficţiune în condiţiile în care adevărul sare la beregată şi ne sileşte să-l mărturisim.
Chiar acum, guvernul de la Budapesta aniversează 59 de ani trecuţi de la declanşarea acelei memorabile revoluţii. Stela Covaci a fost şi ea o fărâmă din sufletul generos de atunci care i-a împărţit pe oameni în fricoşi şi bravi.
Cine a parcurs cărţile Stelei Covaci remarcă şi admiră îmbinarea dintre spiritul sobru al reconstiturii obiective şi un patos drămuit, dar care respiră în mod autentic tumultul acelor teribili ani.
Faptul că în primăvara acestui an a fost somată să părăsească locuinţa de pe strada Theodor Aman este încă o dovadă a injustiţiei în care trăim şi care ne batjocoreşte existenţa. A intrat, astfel, în greva foamei, vrând să-şi ducă eroismul până la capăt. Într-un fel, unea capătul buclei schiţate în tinereţe când se opusese regimului comunist. Gestul ei din prezent a demonstrat moralitatea neabătută a unei fiinţe pe care vremurile nu au îngenuncheat-o. Dar peste toate vine moartea care ne împacă cu ce e mult mai presus decât noi. Timpul asasinilor, însă, nu aparţine doar trecutului. Plecarea Stelei Covaci apasă un destin spre o limpezire generală. Dar tăcerea este, totuşi, cea mai înţeleaptă.
