S-a semnat contractul pentru modernizarea Stadionului! Vezi când încep lucrările

Reprezentanții municipalității au semnat, vineri, contractul cu firma Elsaco, cea care a câștigat licitația pentru modernizarea Stadionului Municipal, fiind de altfel singura care a depus ofertă financiară.

Cei de la Elsaco dau asigurări că lucrările vor fi gata la termen pentru ca FC Botoșani să poată debuta acasă în Liga I.

“În proporţie de 99% vom juca pe teren propriu în prima etapă. Vineri am semnat contractul, iar lucrările vor demara luni şi estimăm că le vom finaliza pe 7 sau 8 iulie. Se va lucra zilnic în câte două schimburi, inclusiv sâmbăta şi duminica, zilnic fiind la stadion, în funcţie de lucrări, între 60 şi 90 de oameni.", a declarat Petru Parfenov, acţionar Elsaco.



“Mingea acum este in terenul celor de la Elsaco. Au fost eforturi comune care au dus la respectarea promisiunii ca vom juca primul meci acasa, chiar daca la un moment dat parea imposibil. Ma opreau oameni pe strada sa ma intrebe daca jucam primul meci acasa si acum putem sa le confirmam acest lucru, cu sprijinul celor de la Elasco. Putem afirma că ne apropiem de un procent de 99%. Mai rămâne un procent prin care avem o necunoscută în această ecuaţie, sunt cei de la FRF pe care îi aşteptăm în vizită.", a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...