S-a modificat Legea privind regimul armelor şi muniţiilor!

La 27.06.2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 446 partea I, Legea nr. 117 din 15.06.2011 pentru modificarea şi completarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, care intră în vigoare la 30 zile de la data publicării.

Actul normativ vizează alinierea legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar reglementat de Directiva 91/477/CEE modificată de Directiva 2008/51/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, privind controlul achiziţionării şi al deţinerii de arme , precum şi eliminarea deficienţelor constatate în aplicarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.

Astfel, din legislaţia comunitară au fost preluate definiţiile armei de foc, a pieselor şi componentelor esenţiale, a fabricării şi traficului ilicit de arme, a activităţii armurierilor şi intemediarilor.

A fost introdus conceptul de “valabilitate al permisului de armă ce va conduce la îmbunătăţirea modului de gestionare, prin conştientizarea titularilor asupra obligaţiilor ce le revin cu privire la acest document.

O altă modificare importantă se referă la condiţiile de acordare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor cu gaze, această categorie fiind supusă regimului autorizării similar armelor neletale de autoapărare cu bilă de cauciuc.

De asemenea, au fost reglementate în mod distinct condiţiile de deţinere, port şi folosire a armelor de agrement, inclusiv a celor de tip air-soft sau “paint-ball.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J.Botoşani, telefon 0231/507733.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 9 noiembrie 2026: Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina; Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor şi Porfirie; Sf. Cuv. Matrona

astăzi, 07:00

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, noul făcător de minuni (†1920), s-a născut la 1 octombrie 1864, în Silivria, un orăşel din provincia Tracia, în nordul Greciei. Păr...

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...