S-a izbit într-o maşină, apoi a plecat liniştit acasă. Ce a făcut când i-au bătut poliţiştii în poartă!
Stiri Botosani Monday, 28 December 2015 ActualitateÎn a doua zi de Crăciun, în jurul orei 17.40, în timp ce conducea un autoturism pe DC 55B, în comuna Tudora, I. C., de 65 de ani, din comună, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care circula regulamentar.
După coliziune, bărbatul a părăsit locul faptei, fiind ulterior depistat la domiciliu. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, însă a refuzat să se supună procedurii. De asemenea, acesta a refuzat şi testarea alcoolscopică.
Totodată, în curtea locuinţei suspectului, a fost găsit autoturismul condus de acesta, care prezenta avarii la partea din faţă a caroseriei.
"În cauză se efectueaza cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei", informează IPJ Botoşani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!
Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...
Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!
În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...
Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează
Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.40 secunde