S-a ales cu dosar penal dupa ce, in urma unui accident, nu s-a inteles in mod amiabil cu celalalt sofer implicat!

Cercetat penal după ce a condus fără permis şi a fost implicat în producerea unui accident rutier cu pagube materiale!

La data de 28.09.2011, în jurul orei 15.45, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Austria, pe strada Doboșari din municipiul Botoșani, A. Iulian, de 29 de ani, din comuna Dumbrăveni, judeţul Suceava, se angajează neregulamentar în depășirea unui autoturism care circula în fața sa, încadrat regulamentar pe bandă pentru a efectua virajul la stânga, împrejurare în care îl acroșează, în urma accidentului rezultând doar pagube materiale.

Întrucât cei doi conducători auto nu s-au înţeles în mod amiabil asupra responsabilităţilor de despăgubire a daunelor provocate, ieri, 29 septembrie, aceştia s-au prezentat la Biroul Rutier - Poliţia municipiului Botoşani în vederea soluţionării cauzei.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că A. Iulian nu poseda permis de conducere, astfel încât acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care un posedă permis de conducere.

De asemenea, întrucât s-a constatat că autoturismul condus de A.Iulian nu avea poliță de asigurare auto validă, poliţiştii au procedat la reținerea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare, dispunând şi imobilizarea autoturismului la sediul IPJ Botoşani, pentru a se stabili dacă acesta este înmatriculat în circulaţie în ţara de provenienţă, întrucât conducătorul auto nu a putut prezenta documente care să ateste înmatricularea autovehiculului.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

astăzi, 18:25

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...