Rovana Plumb: Victor Ponta nu se va retrage și de la șefia Guvernului

Președintele Consiliului Național al PSD, Rovana Plumb, a declarat că Victor Ponta a luat decizia de a renunța la funcția de conducere din partid "pentru a-și putea demonstra nevinovăția" și a precizat că nu există varianta ca premierul să se retragă din fruntea Guvernului, pentru că acest lucru ar genera "o criză politică majoră".

"Decizia lui Victor Ponta demonstrează clar preocuparea sa pentru partid, faptul că rămâne în continuare ca prim-ministru demonstrează că, până la capăt, împreună în coaliția la guvernare, vom răspunde așteptărilor românilor și ne vom duce la bun sfârșit toate angajamentele. (...) A luat această decizie ca să-și poată demonstra nevinovăția. Sunt convinsă că Victor Ponta e nevinovat și cu toții așteptăm să revină la conducerea executivă a partidului'', a spus Rovana Plumb, la Antena 3.

În privința posibilității ca Ponta să demisioneze și din fruntea Guvernului, Rovana Plumb a exclus această variantă.

"Nu există această posibilitate (demisia din fruntea Guvernului-n.r.). Dacă la partid putem prelungi interimatul fără să existe probleme sau crize, la Guvern prelungirea interimatului ar duce la o criză politică majoră. Ori ne-am angajat foarte clar că avem nevoie în această perioadă de stabilitate politică, economică, dar și stabilitate socială. Vom vedea ce se va întâmpla când Parlamentul își va relua activitatea", a mai spus Rovana Plumb.

Ea a arătat că în această perioadă PSD se va pregăti pentru alegerile din 2016.

"Victor Ponta, în calitate de premier, va fi prezent la toate reuniunile noastre politice, atât în cadrul BPN, CExN, cât și în cadrul Coaliției", a afirmat ministrul Muncii.

Sursa: Realitatea.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

România va prelua singurul port maritim-fluvial al Republicii Moldova

astăzi, 14:39

Ministrul Transporturilor, Coprian Şerban, anunţă vineri că Portul Constanţa va prelua Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti, singurul port maritim-fluvial al Republicii Moldova. Decizia a...

Cum va fi vremea până la jumătatea lunii martie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

astăzi, 14:07

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri prognoza pentru următoarele patru săptămâni, valabilă în perioada 16 februarie - 16 martie. Vremea rece persistă și &ic...

Tânăr actor din Botoșani în videoclipul celei mai noi piese a două mari artiste: Irina Rimes și Delia! (Foto, Video)

astăzi, 13:41

Theodor Șoptelea, tânărul actor botoșănean, joacă în videoclipul celei mai recente piese lansate de două mari artiste din România. În urmă cu câteva ore Irina R...