România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică

România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 martie), atunci când ora 3.00 va deveni ora 4.00, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.

Ceasurile vor merge după ora de vară până pe 30 octombrie (ultima duminică a lunii), când ora 4.00 va deveni ora 3.00.

Trecerea la ora oficială de vară nu va schimba mersul trenurilor. Potrivit CFR, trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 3.00, care va deveni ora 4.00.  După această oră (4.00), trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile de călători aflate în circulaţie între orele 3.01 şi 4.00 (ora de iarnă) vor circula cu întârziere. În cazul acestor trenuri, se vor stabili măsuri suplimentare pentru reducerea în parcurs a întârzierilor. Vor fi afectate de schimbarea de oră un număr de 99 trenuri aflate în circulaţie la ora 3:00, dintre care 14 ce au în compunere vagoane de dormit.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nova Apaserv anunță calendarul lucrărilor din acest final de săptămână și când se va relua alimentarea cu apă!

astăzi, 13:15

S.C. Nova Apaserv S.A. anunță că lucrările programate în perioada 29–31 octombrie 2026 se vor desfășura etapizat, de la oprirea alimentării cu apă brută până la repunerea &...

Cinci zile dedicate artei și creativității în Tabăra Națională de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”! (Foto)

astăzi, 12:52

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a încheiat cu succes cea de-a XI-a ediție a Taberei Naționale de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”, desfăÈ...

Botoșăneancă de 48 de ani ucisă în propria casă din Irlanda!

astăzi, 12:17

O româncă de 48 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Irlanda. În urma cercetărilor la faţa locului, un bărbat de 40 de ani a fost reţinut şi se află în cu...