ROMANIA PUNE LACATUL PE USA - 5 octombrie, cea mai mare greva din toate timpurile!

Luni, 5 octombrie: spitalele vor asigura doar urgenţele, profesorii vor supraveghea elevii, administraţiile încasează doar amenzile urgente, poliţiştii vor intra în grevă japoneză. Liderii de sindicat anunţă peste 750.000 de participanţi la "cea mai mare grevă din România, din toate timpurile".

Peste 750 de mii de bugetari, membri ai 12 federaţii sindicale din Sănătate, Învăţământ, Administraţie şi Poliţie, reunite în confederaţia ad-hoc Alianţa bugetarilor, vor intra, luni, în grevă generală.

Vasile Marica, liderul Sed Lex (funcţionari publici şi administraţie locală) şi al Alianţei bugetarilor, susţine că aceasta va fi cea mai mare grevă din România, din toate timpurile.

"A mai fost una, prin 1922 sau 1923, când au participat maximum 300 de mii de oameni. Cerem negocieri adevărate pe legea salarizării unitare, pe concediile forţate fără plată şi pe disponibilizări. Dacă suntem refuzaţi, intrăm în grevă generală pe termen nelimitat înainte de alegeri", spune Marica.

În ce priveşte Federaţia Sed Lex, nu există sabotori ai grevei decât la Cluj-Napoca (la Primărie), unde Marica susţine că liderul local e omul lui Emil Boc.

Aşadar, luni, cei 750 de mii de bugetari se vor prezenta la locurile de muncă, dar, cu excepţia Poliţiei, nu se va asigura decât o treime din activitatea curentă, scrie Gandul.

Internările în spitale, blocate!

Nu se fac internări şi externări în/din spitale. Se vor trata urgenţele şi pacienţii deja internaţi. "Nu o să fie confortabil pentru populaţie, pentru bolnavi, dar nici nu vor exista consecinţe majore", dă asigurări Adrian Bârea, prim-vicepreşedinte al Federaţiei Sanitas.
 

 

 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...