România, printre țările suspectate că ar fi creat cel mai puternic virus din istorie
Stiri Botosani Friday, 8 June 2012 ActualitateEugene Kaspersky, creatorul Kaspersky Lab, compania rusească producătoare de programe de securitate care a descoperit virusul Flame, a declarat miercuri, la Tel Aviv, că ţări precum Statele Unite, Marea Britanie, Israelul, China, Rusia şi, posibil, India, Japonia şi România ar avea capacitatea de a dezvolta un astfel de software dăunător, care a atacat recent calculatoare în Iran şi în alte părţi din Orientul Mijlociu. El nu a precizat însă care ar fi ţara ce s-ar afla, în opinia sa, în spatele virusului Flame, potrivit Reuters.
Kaspersky a atras atenţia că numai un efort la nivel mondial poate opri apariţia unei ere a `terorismului cibernetic`. `Nu este război cibernetic, este terorism cibernetic şi mă tem că este doar începutul jocului. Mă tem că va fi sfârşitul lumii aşa cum o ştim`, a declarat presei Kaspersky, cu ocazia unei conferinţe despre securitatea cibernetică la Universitatea Tel Aviv.
`Sunt speriat, credeţi-mă`, a spus el.
Ştirile despre virusul Flame au apărut săptămâna trecută. Potrivit unor cercetători, dovezile tehnice sugerează că virusul a fost creat de acelaşi stat sau de aceleaşi state care au comandat `viermele` Stuxnet ce a atacat programul nuclear al Iranului în 2010.
În ultimele luni, oficialii americani au devenit mai deschişi în legătură cu activitatea Statelor Unite şi a Israelului în privinţa Stuxnet, care a avut ca ţintă centrala de îmbogăţire a uraniului Natanz din Iran.
Occidentul suspectează Iranul că dezvoltă arme atomice. Teheranul neagă şi spune că programul de îmbogăţire a uraniului nu are decât scopuri civile.
Experţi în securitate afirmă că Flame este unul dintre cei mai sofisticaţi viruşi descoperiţi până în prezent. Aceştia investighează virusul, despre care cred că a fost lansat special pentru infesta calculatoare din Iran şi din Orientul Mijlociu.
Întrebat dacă Israelul este parte a soluţiei sau parte a problemei în privinţa războiului cibernetic, Kaspersky a răspuns: `Amândouă`.
`Flame este extrem de complicat, dar cred că multe ţări pot face acelaşi lucru sau aproape acelaşi lucru, chiar şi ţări care nu au destulă expertiză la acest moment. Pot angaja sau răpi ingineri sau pot angaja experţi în hacking (`hacktivists`)`, a spus el.
Kaspersky a precizat că guvernele trebuie să coopereze pentru a opri astfel de atacuri, aşa cum au făcut cu armele nucleare, biologice şi chimice. Sistemele de operare trebuie reconcepute, a adăugat el.
`Software-ul care administrează sisteme industriale, transport, reţele electrice sau trafic aerian trebuie să se baze pe sisteme de operare sigure. Uitaţi de Microsoft, Linux, Unix`, a adăugat expertul rus.
Kaspersky a subliniat că viruşi precum Flame sau Stuxnet au o durată de viaţă limitată şi a atras atenţia că ar putea exista viruşi nedescoperiţi. `Este destul de logic să fi fost concepute noi arme cibernetice şi poate că există calculatoare care sunt infectate`, a atras el atenţia.
La identificarea Flame, Kaspersky Lab a precizat că `funcţionalitatea şi complexitatea nou descoperitului program malware le depăşesc pe cele ale altor ameninţări cibernetice cunoscute în prezent`.
Originea virusului nu a fost identificată, fiind însă suspectat Israelul, cunoscut pentru inovaţiile sale tehnologice şi campania împotriva presupusului program nuclear al Iranului.
money.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Artiști ai Orchestrei Populare „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă și actori ai Teatrului „Mihai Eminescu”, într-un spectacol dedicat Zilei Unirii Principatelor!
Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă, în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani, invită botoșănenii la sărbătoare...
BLOCADA la Botoșani: Zeci de premise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekendul care a trecut
În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 19 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA. Activitățile desfășurate au avut drept scop asigu...
Proiecție unică la Cinema „Unirea” Botoșani: „Contele de Monte Cristo”, recomandarea săptămânii!
Bugetul impresionant de peste 40 de milioane de euro al filmului Contele de Monte Cristo a transformat povestea clasică a lui Edmond Dantès într-o experiență vizuală captivantă și p...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.85 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici