România, prima țară din UE care va achiziționa sistemul antiaerian Iron Dome. MApN a semnat acordul de 2 miliarde euro cu compania israeliană Rafael!

Această achiziție este considerată una strategică pentru România, în contextul regional tensionat și al nevoii de întărire a capacităților defensive, în special antiaeriene.
 

România a semnat pe 18 iulie 2025, acordul-cadru privind achiziționarea de sisteme de apărare antiaeriană similare cu Iron Dome de la compania israeliană Rafael, a anunțat Ministerul Apărării Naționale(MApN).
 

Primele sisteme, livrate în 3 ani

Acordul-cadru prevede semnarea a trei contracte subsecvente, prin care vor fi achiziționate șase sisteme integrate antiaeriene SHORAD-VSHORAD, un sistem de instruire și învățământ, un sistem de simulare pentru verificarea și evaluarea operatorilor VSHORAD, șase sisteme SHORAD și șase sisteme VSHORAD, inclusiv muniție, instruire și sprijin logistic. Sistemele oferite de Rafael includ rachetele Derby și Spyder, similare cu cele folosite în binecunoscutul sistem israelian Iron Dome.

 

Valoarea achiziției este de 10,33 mld. lei fără TVA, adică aproximativ 2,038 mld EURO fără TVA. Acordul-cadru se va derula pe o perioada de 7 ani, primele 2 sisteme VSHORAD urmând să fie livrate în termen de 3 ani de la semnarea primului contract subsecvent, scrie Libertatea.ro.

„Programul de înzestrare „Sistem integrat de arme SHORAD-VSHORAD” are ca obiectiv dotarea armatei cu sisteme de armament avansate, destinate protecției împotriva amenințărilor aeriene, inclusiv drone și rachete de croazieră. Sistemele SHORAD-VSHORAD reprezintă o combinație optimă de mobilitate, eficiență și integrare în rețele defensive moderne, fiind compatibile cu cerințele NATO”, au precizat reprezentanții MApN, într-un comunicat de presă.

Licitație restrânsă

Achiziția, pentru care s-a obținut aprobarea prealabilă a Parlamentului României, conform legislației specifice (cdep.ro/bp/docs/F1990344533/img05202020_0016.pdf), a fost una de tip competitiv (licitație restrânsă), incluzând condiția achiziției de pe plan internațional, cu obligativitatea integrării în industria națională de apărare prin cooperare tehnologică și industrială. Procedura a fost publicată în SEAP și JOUE (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), în luna noiembrie 2023.

După comunicarea rezultatului procedurii către participanții și trecerea termenului legal de așteptare pentru semnarea Acordului-cadru, în conformitate cu art. 59 din Legea 101/2016, au fost demarate procedurile de semnare cu operatorul economic desemnat câștigător, respectiv cu Rafael Advanced Defense Systems Ltd.

Cum a câștigat Rafael în fața MBDA și Diehl

Rafael ar fi câștigat competiția în fața altor doi mari producători de armament: MBDA (Franța) și Diehl Defence (Germania). Surse din domeniu afirmă că: MBDA ar fi propus o ofertă cu 80% peste bugetul disponibil, Diehl Defence ar fi depășit bugetul cu un procent nespecificat, de asemenea neacceptabil. Ambele companii ar fi oferit soluții tehnice superioare, inclusiv radare Ground Master și IRIS-T, dar mai scumpe. Mai mult, compania MBDA „ar fi fost dispusă să facă transfer de tehnologie şi să producă chiar în România acest tip de radare”, notează Monitorul Apărării.

În schimb, oferta companiei israeliene Rafael, deși mai puțin performantă în unele componente și cu probleme de integrare între rachetele Spyder și Derby, ar fi fost singura care se putea apropia de limita financiară admisibilă impusă de Ministerul Apărării.

Când se va semna contractul cu Rafael

Conform declarațiilor ministrului apărării, Ionuț Moșteanu, contractul urmează să fie semnat în toamna anului 2025, după finalizarea corespondenței și a ultimelor verificări tehnice și administrative. Această achiziție este considerată una strategică pentru România, în contextul regional tensionat și al nevoii de întărire a capacităților defensive, în special antiaeriene.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jandarmii botoșăneni urmează să desfășoare activități de recrutare a candidaților pentru școlile care pregătesc cadre militare! (Video)

astăzi, 15:20

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va desfăşura, în perioada următoare, activităţi de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituțiile de învățămâ...

Raed Arafat vine la Botoșani să inaugureze sediul renovat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență!

astăzi, 15:02

Sâmbătă, 13 septembrie 2025, pompierii botoșăneni marchează o zi cu dublă semnificație. Pe lângă sărbătorirea Zilei Pompierilor din România, va avea loc și inaugurarea nou...

IPS Teofan va oficia slujba de sfinţire a Crucii ridicate în cinstea tuturor eroilor la o parohie din Botoșani

astăzi, 14:45

Duminică, 14 septembrie 2025, în Parohia „Înălțarea Domnului”, din comuna Ibănești, județul Botoșani, va avea loc un eveniment deosebit pentru comunitate și anume slujb...