România introduce și pauze de la purtarea măștii: la țigară, la consumul de produse alimentare sau băuturi, dar și la alergat

Fumătorii din zonele unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit 3 la mia de locuitori vor putea să dea masca jos pentru o scurtă perioadă și să fumeze o țigară fără ca cineva să le mai spună ceva în România. Același lucru se va întâmpla și cu cei care consumă de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor dar și cu cei care fac activităţi sportive.

În şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă au fost stabilite situaţiile în care persoanele care locuiesc în localităţi unde este obligatorie purtarea măştii de protecţie şi pe stradă, o vor putea înlătura pentru scurt timp.

 

"În localităţile sau judeţele în care portul măştii de protecţie este obligatoriu în spaţiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât şi pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minim 2 metri faţă de alte persoane", prevede Hotărârea CNSU.

Purtarea măştii de protecţie şi în spaţii deschise este obligatorie în localităţi unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit 3 la mia de locuitori.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În premieră: Șase județe din România, printre care și Botoșani, premiate de Comisia Europeană!

astăzi, 08:57

Regiunea Nord-Est - cea mai săracă regiune a României - a primit, la Bruxelles, titlul de Regiune Europeană Antreprenorială pentru anul 2027. Distincția a fost decernată în cadrul ce...

General din Armata Română, după reacția botoșănenilor la survolurile dronelor: "Trebuie ca oamenii să fie informați"

astăzi, 08:07

Reacția generalului vine după ce, pe 13 octombrie, două nave comerciale au fost lovite de drone în largul Bulgariei, una scufundându-se și 11 marinari fiind dați dispăruți. Apoi, pe...

Dinamo își arată ”colții” înainte de Dinamo - FC Botoșani: ”Am auzit că vor să producă supriza!” / ”Nu ne uităm foarte mult la adversari!”

astăzi, 07:28

Cătălin Cîrjan, mijlocașul în vârstă de 23 de anide la Dinamo, știe că adversarii își propun să producă surpriza pe terenul ”Câinilor”, dar spune că...