Tot mai mulți români s-au plâns în ultimii ani că prețurile produselor din România, raportat la salarii, sunt mult mai mari decât în celelalte țări ale Europei, la unele produse chiar duble. Intenționat sau nu, populația României pare că este pur și simplu înfometată în comparație cu populația celorlalte țări din UE. De altfel, acesta este încă unul din motivele migrației în masă a populației către țările UE.
Scandalul cărnii de porc este încă o ocazie prin care se studiile confirmă acest fapt. O analiză Bloomberg arată că în prezent consumatorii români de carne plătesc 8,20 dolari pentru 500 grame de bacon, aproape dublu faţă de cehi (4,70 dolari) şi chiar mai mult decât londonezii (5,79 dolari) sau americanii (6,99 dolari)!
Potrivit analizei, japonezii plătesc cel mai mult pentru jumătate de kilogram de bacon, adică 17,21 de dolari, în clasament urmând chinezii din Hong Kong (12,75 dolari) şi cei din Beijing, care plătesc 10,79 dolari pentru aceeaşi cantitate.
Această creştere globală a cărnii de porc, care a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, se înregistrează pe fondul consecinţelor provocate de gripa porcina africană care este responsabilă de moartea a sute de milioane de porci.
Totodată, conform datelor Bloomberg, o creştere semnificativă a cărnii de porc este înregistrată şi în Franţa, unde francezii plătesc 10,24 dolari pentru 500 grame de bacon. Cel mai puţin pentru jumătate de kilogram de bacon plătesc cehii (4,70 dolari).
Totodată, în Europa, caracasele de suine s-au scumpit cu 31%, iar în cazul porcilor vii, cu 56%. Un raport al Comisiei pentru Alimentaţie şi Agricultură avertizează că preţurile ar putea să fie la cel mai înalt nivel din 2004.
Totodată, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP), Mary Pană, a anticipat o creştere a preţului cărnii de porc din România până la 8 lei/kg, dublu faţă de preţul cărnii importate din Germania, Spania şi Danemarca.
Preţul care porneşte de la fermier s-a mărit considerabil din februarie până în prezent, de la 3 lei/kg la 7,3 lei lei/kg în octombrie.