România e TĂRÂM ISLAMIC, luptă în Afganistan, deci e ŢINTĂ LEGITIMĂ
Stiri Botosani Thursday, 4 October 2012 Actualitate"Dacă islamul a intrat odată pe un tărâm, acesta devine islamic şi musulmanii sunt obligaţi să-l elibereze într-o zi. De exemplu, Spania este pământ islamic, la fel şi Europa de est: România, Albania, Macedonia, Serbia, Kosovo şi Bosnia", a declarat Omar Bakri, precizând că prin prisma colaborării cu Israelul, Bulgaria şi România pot deveni ţinte teroriste:
"Dar din cauza trupelor sale din Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria devine şi o ţintă legitimă. Noi credem că putem face atentate în inima Bulgariei. Putem să facem acest lucru şi în România şi în alte state. Asta depinde de tactica şi de strategia concretă", a mai spus şeicul Omar Bakri.
Expulzat din Arabia Saudită, Bakri a primit azil politic din partea Marii Britanii, stat care l-a "adăpostit" timp de 19 ani. Sirianul a fost nevoit să părăsească teritoriul britanic în anul 2004, imediat după atentatele din Londra.
Printre citatele celebre care alcătuiesc portretul lui Omar Bakri se numără cel referitor la Osama Bin Laden ("Pentru ce să-l condamn? Îl condamn pe Tony Blair, îl condamn pe George W. Bush. Nu-l voi învinovăţi niciodată pe Osama Bin Laden şi nici pe vreun alt musulman"), precum şi descrierea făcută Israelului: "Vorbim de un cancer localizat în inima lumii musulmane. Trebuie eradicat şi indepartat".
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!
Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...
Aproape un secol de libertate: Recunoștință și apreciere soldaților care au luptat pentru România! (Foto, Video)
25 octombrie 1944. 82 de ani. Aproape un secol de când militarii români au eliberat de sub ocupație străină Nordul Transilvaniei, orașul Carei. Peste 525.000 de militari români a...
REACȚIA Universității din Iași, după ce fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv într-un dosar de viol!
Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Tudorel Toader susț...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.02 secunde