CEDO a dat marţi o decizie privind plângerile înaintate de 81 de reclamanţi, victime sau titulari de drepturi ai victimelor represiunii armate a manifestaţiilor contra regimului comunist care au început pe 21 decembrie 1989 la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. Anchetarea actelor de represiune în oraşele în care au avut loc, mai puţin Timişoara, este încă în curs, notează curtea.
Reclamanţii s-au plâns că autorităţile competente nu au realizat o anchetă eficientă privind moartea apropiaţilor lor şi relele tratamente la care aceştia sau ei înşişi au fost supuşi în timpul manifestaţiilor. Ionel Hrior, militar care a fost împuşcat la Bucureşti, a cerut suma de 498.000 de euro, iar Adriana Palcău, rănită şi ea prin împuşcare la Timişoara în 24 decembrie 1989, a cerut 60.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral. Cristian George Surdu, Claudia Elena Opriş şi Valeria Jurcă, fiul, fiica şi respectiv văduva unei victime a Revoluţiei, împuşcată la Braşov, au cerut câte 15.000 de euro cu titlul de prejudiciu moral şi câte 4.000 de euro ca daune materiale pentru pierderea pensiei alimentare pe care tatăl şi respectiv soţul le-ar fi plătit-o.
Ceilalţi 76 de reclamanţi au cerut fiecare câte 100.000 de euro cu titlul de prejudiciu material şi 100.000 de euro cu titlul de prejudiciu moral. Guvernul român s-a apărat arătând că "dosarul Revoluţiei" este un caz complex, având la bază "un eveniment politic delicat", durata anchetei putând fi explicată prin dificultatea de a stabili faptele, date fiind printre altele numărul mare de persoane implicate şi miza politică şi socială a acestui dosar. Reprezentanţii Guvernului au mai arătat că în contextul în care au avut loc respectivele manifestaţii folosirea forţei armate părea legitimă, că pe atunci România nu ratificase Convenţia europeană a drepturilor omului şi că se afla sub dictatură de peste 40 de ani.
Judecătorii CEDO au fost de acord cu Guvernul privind complexitatea cazului, însă au considerat că acest aspect, ca şi miza politică şi socială invocată, nu justifică o întindere atât de mare a investigaţiilor. Dimpotrivă, importanţa acestui dosar pentru societatea românească ar fi trebuit să motiveze autorităţile române să se ocupe de el cu celeritate, dat fiind că trecerea timpului este de natură să dăuneze anchetei, dar şi să compromită definitiv şansele sale de a fi dusă la bun sfârşit, se arată în decizia curţii.
CITESTE MAI DEPARTE
