Romania: Aproape 1.000 de pensionari au cerut pensia municipală promisă de un primar în campanie
Stiri Botosani Monday, 16 July 2012 ActualitateIulian Bădescu, noul edil, a declarat, sâmbătă, că cele aproximativ 1.000 de cereri pentru acordarea "pensiei municipale" au fost primite la sediul Primăriei Ploieşti, la sediul PSD sau la cel al Poliţiei Locale Ploieşti.
Bădescu a precizat că nu ştie câţi dintre solicitanţi vor beneficia de acest ajutor social promis în campania electorală.
"Sunt încă în stadiul de evaluare a bugetului local, primele semne nu sunt tocmai favorabile oricărei investiţii la nivelul municipiului Ploieşti", a spus primarul Iulian Bădescu în acest context.
În campania electorală pentru alegerile locale, candidatul USL la Primăria Ploieşti, Iulian Bădescu, ales primar al municipiului, a trimis pensionarilor din Ploieşti, prin Poşta Română, "taloane de pensie municipală", prin care promitea vârstnicilor acordarea, sub forma unei plăţi lunare, a unui venit suplimentar în cuantum de aproximativ 200 de lei.
"Ştim că există resurse pentru ca viaţa dumneavoastră să fie decentă şi onorantă. În mandatul 2012 - 2016, Primăria Ploieşti trebuie să vă acorde, sub forma unei plăţi lunare, o sumă de aproximativ 200 de lei. Reprezentăm garanţia unei conduceri competente şi corecte a Ploieştiului şi a judeţului Prahova. Vă rugăm să păstraţi talonul de mai jos pentru a vă înscrie în iunie 2012, pe listele Primăriei pentru acordarea Pensiei Municipale", scria pe talonul trimis tuturor pensionarilor ploieşteni.
Pe hârtiile trimise ca "talon de pensie municipală" se specifica faptul că aceste taloane sunt tipărite pentru USL Ploieşti într-un tiraj de 70.000 de exemplare. La momentul la care aceste taloane au fost împărţite pensionarilor, distribuirea lor a stârnit reacţii vehemente în rândul PDL Prahova.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!
Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...
Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!
Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...
Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!
O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.38 secunde