Români care se întorceau din Italia, jefuiti în Slovenia
Stiri Botosani Wednesday, 29 December 2010 ActualitateAutocarul s-a oprit într-o parcare din Slovenia pentru ca şoferii să mănânce, iar între timp călătorii au coborât. Oamenii spun că au fost abordaţi de trei bărbaţi şi o femeie îmbrăcaţi la costum, care le-au cerut să le arate biletele. Iniţial, li s-a spus că este vorba de o promoţie în urma căreia vor câştiga 100 de euro dacă au bilet, informeaza Antena3.
Călătorii au urcat în autocar pentru a aduce biletele, timp în care cei patru hoţi au putut observa unde îşi ţin aceştia banii şi actele. Atacatorii le-au smuls apoi genţile. Se pare că una dintre femei ar fi fost lovită cu pumnii în timpul jafului.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce s-ar schimba pentru cetățeni dacă orașele mici și comunele ar fi comasate!
Reorganizarea administrativă ar putea schimba harta comunelor și a orașelor mici începând cu alegerile locale din 2028. PSD discută un scenariu care vizează aproape 1.700 de comune cu...
Un sucevean a cumpărat cel mai mare centru comercial din Botoșani!
Complexul comercial, care include și hypermarketul Carrefour, a fost cumpărat de la o firmă belgiană de către Patrikev SRL, compania imobiliară din cadrul grupului Savcom. Această mutare ara...
Premieră în BOR. Povestea lui Dionisie Kenan Wang, primul chinez care a devenit preot în România!
Dionisie Kenan Wang, un teolog și istoric născut în China și crescut în Brazilia, a fost hirotonit preot duminică, 8 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După hirot...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.94 secunde