Asociaţia "Scut botoşănean" a organizat duminică la prânz, în faţa Palatului Administrativ, acţiunea intitulată "Alături de Camelia Smicală".
Justificarea? "Pentru că ea este sora noastră! Pentru că toți copiii ei sunt copiii neamului românesc! Pentru că nu vom accepta ca frații noștri să fie umiliți și abuzați de către autoritățile unui stat cu apucături naziste! Pentru că ne pasă de români, oriunde ar fi ei!", după cum se arăta pe pagina de Facebook prin care Bogdan Cărăuşu şi colegii săi din Scut botoşănean au încercat să sensibilizeze botoşănenii şi să se alăture cauzei.
Din nefericire, însă, botoşănenii care au trecut prin faţa Palatului Administrativ au citit cele trei pancarte, au dat din cap şi au trecut mai departe, spunând doar că au aflat de cazul Cameliei Smicală de la televizor.
Încă cei cinci botoşăneni care au participat la acţiunea de solidaritate nici nu aveau aşteptări prea mari. "Nici nu m-aş fi aşteptat, deja cunosc piaţa protestelor şi a adunărilor publice. Suntem câţiva oameni care chiar ne gândim la ceilalţi compatrioţi. Din câte ştiu, astfel de acţiuni s-au organizat în alte cinci mari oraşe, inclusiv Bucureşti, acolo unde se va protesta în faţa Ambadadei Finlandei, ulterior vor depune un memoriu la Ministerul Afacerilor Externe. Ce s-a făcut până acum de către statul român? Ultimul ambasador al României în Finlanda a obţinut certificatele de naştere ale copiilor, în perioada fostului ambasador (Cătălin Avramescu, n.r.) tot procesul s-a tergiversat. Noi oricum nu avem aşteptări mari de la statul român, contează să avem noi aşteptări pentru compatrioţi, iar doamna doctor Camelia Smicală este sora noastră, e româncă şi, cum ar spune Eminescu, "e româncă şi punctum". Nu contează de ce a ajuns acolo, cum a ajuns acolo, este unul din cele cinci milioane de români plecaţi din ţară pentru un viitor mai bun", spune Bogdan Cărăuşu.
Pe de altă parte, pe un site specializat a fost iniţiată o petiţie prin care românii îşi exprimă susţinerea faţă de Camelia Smicală.
"Dr. Camelia Smicala a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru că și-a permis să susțină public că este victima unor abuzuri! Este acuzată că "s-a opus prin violenţă autorităților" care i-au luat abuziv cei doi copii minori și îi tin izolați de un an de zile, îngradindu-le drepturile ! Solicităm anularea unei hotărâri pe care o considerăm injustă și prin care i se interzice acum inclusiv dreptul de a profesa ca medic! Cei doi copii minori, Maria (care are 10 ani) și Mihai (11 ani), strigă după ajutor, vor acasă, vor sa fie împreună (sunt în două case de copii diferite) și au scris inclusiv scrisori la ONU !", se arată pe petitieonline.com
Româncă abuzată de statul finlandez care i-a răpit copiii, susţinută de la Botoşani! FOTO, VIDEO
Madalina Ursuleanu Sunday, 21 May 2017 ActualitateDrama Cameliei Smicală, românca din Neamţ aruncată în infernul puşcăriei finlandezei pentru "crima" de a-şi apăra drepturile şi copiii, a determinat o mână de botoşăneni să organizeze o acţiune prin care să-şi exprime solidaritatea cu medicul.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
"Sfinții Închisorilor"- Concurs de eseuri pentru liceeni
O altă faţetă: Volum de poezii lansat de botoşăneanul Bogdan Cărăuşu la Biblioteca Judeţeană FOTO, VIDEO
Lansare de carte: "Animetria", de Ionuț-Bogdan Cărăușu
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.51 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici