Român de 33 de ani, ucis de un fulger lângă Torino

S-a oprit sub un copac în timpul unei furtuni şi a murit. În dimineaţa zilei de 9 iulie, un autotransportator român de 33 de ani a fost ucis de un fulger.

Bărbatul a fost găsit la pământ, fără viaţă, pe strada Marbrasso la None (provincia Torino), stradă strâmtă şi anevoioasă de ţară care mărgineşte câmpurile cultivate cu cereale, la câteva sute de metri de zona industrială şi la mai puţin de un kilometru de centrul localităţii.

Acolo, sub un stejar mare, Lajos Csengeri s-a oprit cu furgoneta sa, un Gran Ducato alb cu numere slovene, pentru a se odihni. A tras patul din cabina de conducere, s-a aşezat comod, s-a descălţat şi şi-a luat papucii.

Potrivit primei reconstituiri a carabinierilor din None şi ale poliţiei municipale rezultă că, în mod inexplicabil, a ieşit din vehicul, tocmai pe timpul puternicei furtuni. Era ora 16,45 când un fulger a lovit partea înaltă a marelui copac de deasupra furgonetei.



Trunchiul a fost despicat în două de descărcarea electrică. Energia eliberată de fulger, după ce a lovit stejarul, a ajuns la Csengeri. Bărbatul a căzut cu faţa în noroi, ucis de acea descărcare de mii de volţi, lângă furgoneta sa.

La faţa locului au sosit elicopterul de la 118, carabinierii, pompierii şi poliţia municipală. Electrocardiograma a confirmat prima opinie a medicului: "Deces prin stop cardio-circulator produs de electricitate".

Este ceea ce scrie în certificatul medico-legal. Pe corpul victimei nu au fost găsite semne evidente de arsuri: aşadar, fulgerul nu l-a lovit în mod direct.

Lajos Csengeri se născuse pe 21 noiembrie 1981 şi lucra ca autotransportator.

sursa: gazetaromaneasca.com

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O seară dedicată solidarității: Spectacol caritabil la Dorohoi pentru Katerina!

Thursday, 8 October 2026

Dorohoi găzduiește, pe 13 octombrie 2026, un spectacol caritabil dedicat Katerinei, un copil pentru care comunitatea s-a mobilizat în ultimele zile. Evenimentul „Împreună pentru K...

Președintele CJ Suceava vrea un stadion nou la Suceava și îl ironizează pe Iftime: ”I-am spus că ar trebui să se apuce să-și construiască cimitirul în centrul orașului”

Thursday, 8 October 2026

După meciul amical FC Botoșani – CSM Cetatea 1932 Suceava, 4-5, la care a asistat, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a promis, iarăși, că va face un stadion nou...

Colegiul Medicilor din România, în contextul îngrijorărilor după cazul suspect de ciumă din Rusia: „Este o boală tratabilă cu antibiotice!”

Thursday, 8 October 2026

Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România aduce în atenție o serie de precizări pentru o informare corectă privind pesta (ciuma), a modului de transmitere, a forme...