Ridicat de politisti direct din bar!

Urmarit naţional prins de poliţisti într-un bar şi dus direct la inchisoare! În cursul zilei de ieri, în timpul executării serviciului de patrulare pe raza satului Băluşeni, poliţiştii din comuna Băluşeni s-au sesizat cu privire la faptul că într-un bar se află o persoană străină de localitate.

În aceste împrejurări, poliţiştii au procedat la legitimarea acesteia, stabilind că se numeşte A. Vasile, de 37 de ani, din oraşul Vatra Dornei, judeţul Suceava.

Totodată, au fost efectuate verificări în bazele de date operative ale poliţiei, ocazie cu care a rezultat că A. Vasile este urmărit naţional din data de 1 noiembrie 2009, întrucât se sustrăgea de la executarea unei pedepse privative de libertate, de 1 an şi şase luni, dispusă de Judecătoria Vatra Dornei pentru neplata pesiei de întreţinere. Persoana în cauză a fost condusă şi încarcerată la Penitenciarul Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

CS Kokoro Botoșani organizează Cupa Meiyo: 10 ani de pasiune, disciplină și spirit de echipă!

astăzi, 09:21

Botoșaniul găzduiește cea de-a X-a ediție a Cupei MEIYO, o competiție aniversară dedicată artelor marțiale. Duminică, 25 octombrie 2026, Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din...

Horațiu Moldovan și-a dat demisia de la CNAS. Ministrul Rogobete: „O veste excelentă”

astăzi, 08:56

Horațiu Moldovan a demisionat de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, după ce Alexandru Rogobete îi ceruse în repetate rânduri să părăsească funcția. ...

Cățel salvat de pompieri după ce a rămas cu capul prins într-un gard! - FOTO

astăzi, 08:26

Noaptea trecută, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au intervenit pentru salvarea unui câine care a rămas prins cu capul într-un gard de fier, fiind în imposibilitatea de...