Rezerviștii din Botoșani, chemați în unități pentru a participa la exerciții militare!

Ministerul Apărării Naţionale pregăteşte un exerciţiu pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare. Pentru Botoșani, un exercițiu similar a mai avut loc în anul 2016.

MOBEX NT-SV-BT-26 se va desfășura în perioada 14-18 septembrie în județele Neamț, Suceava și Botoșani.

„Rezerviștii cu domiciliul în respectivele județe vor participa, pe durata unei zile, la activități specifice de pregătire, în unitățile militare în care sunt repartizați. De asemenea, în județul Neamț, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va evalua nivelul de pregătire a autorităților administrației publice locale, a instituțiilor publice și operatorilor economici”, transmite MApN.

 

MOBEX NT-SV-BT-26 este organizat în baza Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare și a Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare.

Potrivit legii, rezerviștii participă la antrenamentele și exercițiile de mobilizare. Totodată, angajatorii au obligația de a asigura participarea rezerviștilor salariați la aceste activități, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit, în baza adeverinței eliberate de centrul militar.

Documentele de convocare pentru exercițiu vor fi înmânate rezerviștilor de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.

Exercițiile de tip MOBEX sunt planificate și organizate pe timp de pace, pe teritoriul național, și vizează, în principiu, zece județe pe parcursul unui an.

Activitățile au ca obiectiv verificarea gradului de asigurare cu personal și materiale a structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.

Exerciții similare au mai avut loc în județul Neamț, în anul 2018, în județul Suceava, în anul 2019, iar în județul Botoșani, în anul 2016.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...