Revoltă într-un orăşel din România când s-a aflat că aici va fi un centru de refugiaţi: "O să recurgem la violenţă"

Locuitorii au aflat întâmplător că se amenajează un centru pentru refugiaţi. S-a dat sfoară în oraş că se angajează paznici. Iniţial s-a crezut că pentru un centru de vârstnici, dar când pretendenţii s-au prezentat la interviu au aflat adevărul. A fost scânteia care a aprins revolta.

După ce Ministerul de Interne a anunţat că va amenaja un centru pentru refugiaţi în staţiunea balneoclimaterică Tăşnad, o nouă localitate din judeţul Satu Mare se pregăteşte să primească migranţi. Este vorba de Ardud, aflat lângă municipiul Satu Mare, acolo unde o fundaţie în colaborare cu Ministrul Afacerilor Interne a început amenajarea unui centru. Locaţia aleasă este cartierul Mădăras,unde vor fi găzduiţi câteva zeci de migranţi.

Proiectul este derulat de Asociaţia Frères România şi se pare că este finanţat de Ministerul de Interne. Frères România este o asociaţie întemeiată de părintele Jean Magnan, iezuit francez, sosit la Satu Mare în 1993. Proritatea la acea vreme o reprezentau tinerii ieşiţi din centrele de plasament şi copiii străzii. Ulterior activitatea s-a diversificat, incluzând formarea spirituală şi activităţi culturale. Asociaţia îşi are sediul în Satu Mare, scrie voceatransilvaniei. ro.

Localnicii au luat foc când au auzit că în oraşul lor vor fi aduşi refugiaţi. Mai ales că au primit vestea chiar în ziua în care televiziunile au prezentat în detaliu incidentul din Suedia, acolo unde angajata unui centru pentru refugiaţi a fost omorâtă de un solicitant de azil în vârstă de 15 ani.

Apoi, locuitorii au aflat întâmplător că se amenajează un centru pentru refugiaţi. Asociaţia a dat sfoară în oraş că angajează paznici. Iniţial s-a crezut că pentru un centru de vârstnici, dar când pretendenţii s-au prezentat la interviu au aflat adevărul. A fost scânteia care a aprins revolta.

Oamenii s-au adunat marţi seara la Casa de Cultură, la şedinţa convocată rapid fiind chemaţi primarul Ovidiu Duma şi viceprimarul Emerich Szakacs, dar şi un reprezentant al Asociaţiei Frères România.

Acesta din urmă a încercat să-i liniştească, spunând că numărul refugiaţilor va fi unul mic, iar cei care vor fi cazaţi aici vor fi "triaţi" înainte. Dar şi că ar fi vorba de solicitanţi de azil în România, veniţi în special din Africa, şi nu sirieni.

Oamenii nici nu au vrut să audă de aşa ceva şi deja tot oraşul a semnat o petiţie prin care anunţă că se opun amenajării centrului.

"Nu suntem de acord sub nicio formă. E legal, nu e legal. Şi suntem dispuşi să recurgem la violenţă. Să ştie toată lumea treaba asta, cei care se ocupă de proiect, că dacă se pune în aplicare se va ajunge acolo. Şi noi o spunem de pe acum, să nu fie surprize. Nu vrem să fim ca în ţările străine să ne fie frică să ne lăsăm copiii să plece singuri la şcoală, nevestele singure pe stradă. Şi aici nu mai intervine problema de a apăra statul român sau pe cetăţeni, ne apărăm familiile noastră", au spus reprezentanţii Ardudului, potrivit celor de la jurnaldeoas.ro.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

IPS Teofan a slujit la hramul Mănăstirii Zosin de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului!

astăzi, 18:22

Mănăstirea Zosin, din județul Botoșani, și-a sărbătorit sâmbătă, 15 august 2026, hramul, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a f...

Ce mai fură botoșănenii: A sustras 200 de kilograme de pepeni și a distrus alte 100!

astăzi, 17:55

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 24 de ani, din comuna Hănești, bănuit de co...

Echipa condusă de profesorul botoșănean la Olimpiada Internațională de Informatică a scris istorie!

astăzi, 17:41

Elevii români au obţinut anul acesta o medalie de aur, una de argint şi două de bronz la Olimpiada Internaţională de Informatică (IOI) 2026, organizată în Uzbekistan. Astfel, Rom&ac...