Reţinuţi pe podul de gheaţă de pe Prut

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au întocmit dosar penal pe numele a doi cetăţeni, care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat dintre Moldova şi România, peste podul de gheaţă format pe râul Prut, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Uniunii Europene.

În data de 28 februarie a.c., poliţistul de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca, judeţul Botoşani, care executa misiunea de supraveghere a frontierei de stat cu ajutorul camerei de supraveghere, a observat, pe direcţia localităţii de frontieră Ripiceni, două persoane care se deplasau pe podul de gheaţă format pe râul Prut, dinspre R. Moldova spre România.

În scurt timp, o patrulă formată din poliţişti de frontieră de la Sectorul PF Stânca a depistat şi reţinut, pe malul românesc al râului Prut, doi bărbaţi.

În urma verificărilor specifice efectuate în cooperare cu autorităţile statului vecin, s-a stabilit că cei doi bărbaţi sunt M. R., de 34 de ani şi A. I., de 32 de ani, ambii cetăţeni din R. Moldova.

În timpul cercetărilor, bărbaţii au declarat că au plecat din Moldova cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Uniunii Europene pentru a găsi un loc de muncă, dar imediat după ce au trecut frontiera de stat dintre Moldova şi România, au fost depistaţi şi reţinuţi de poliţiştii de frontieră.

Pe numele celor doi bărbaţi, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA Universității din Iași, după ce fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv într-un dosar de viol!

astăzi, 12:30

Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Tudorel Toader susț...

Electrovalva și debitul de apă: care este diferența față de reglarea presiunii?

astăzi, 11:36

Multe descrieri pun laolaltă automatizarea, presiunea și debitul, de parcă o singură piesă le-ar controla pe toate. Electrovalvele de apă comandă deschiderea sau închiderea unei căi; con...

Doi bărbați, între care unul minor, loviți de un cal la Târgul de Cai din Suceava!

astăzi, 11:34

Un accident a avut loc, duminică dimineață, la Târgul de Cai din comuna Satu Mare, județul Suceava. La fața locului au fost găsite două persoane lovite de cal. Au fost trimise două ec...