Reţeta românească de succes ajunge în Italia: Facultate de medicină cu 9.000 de euo pe an, fără examen!
Stiri Botosani Tuesday, 8 September 2015 ActualitateSingurul test: cel de limba română, pentru că profesorii sunt români, iar predarea se face în limba română! Noua facultate de medicină din Enna este un fel de filială a Universității "Dunărea de Jos" din GalaÈ›i, iar "părintele" acesteia este un politician sicilian controversat, fost senator PD până în 2010, Mirello Crisafulli.
Până acum, italienii care nu reuÈ™eau să intre la Medicină în Italia, mergeau în România, la facultăți private la care intrau fără admitere, făceau primul an, apoi se transferau înapoi în Italia în sistemul de învățământ, spre nemulÈ›umirea celor care trec prin selecÈ›ia severă a testelor de admitere. Acum au facultate românească în Italia!
În acest an È™colar, 2015/2016 se vor organiza două cursuri de licență, Medicină È™i Farmacie È™i Profesii Infirmieristice. Pentru primul an academic numărul total de locuri va fi de 120, 60 pentru fiecare curs, însă deja se prevede dublarea locurilor pentru anul viitor. StudenÈ›ii trebuie să frecventeze 10 săptămâni de cursuri de limba română. Cost: 9.000 de euro pe an.
Diplome recunoscute
De gestionarea noii facultăți de Medicină din Enna se ocupă FundaÈ›ia Proserpina, condusă de ex-senatorul Crisafulli, ajutat de Elio Cardinale, fost subsecretar la Ministerul Sănătății în guvernul Monti, cota Forza Italia.
"Dunărea de Jos din GalaÈ›i este o universitate acreditată È™i absolut de încredere", a declarat pentru Rainews.it Crisafulli. "Diploma pe care o eliberăm noi va fi imediat valabilă în întreaga Europă, inclusiv în Italia. Diploma va fi recunoscută pentru că România are agenÈ›ia sa de evaluare acreditată de UE".
"Vom activa două cursuri de licență, cel de Medicină È™i Chirurgie È™i cel de Profesii Sanitare – mai spune Crisafulli (foto). SpaÈ›iile au fost puse la dispoziÈ›ie de spitalul din Enna. Alte săli sunt încă în construcÈ›ie È™i 13 au fost deja terminate cu fonduri ale românilor, altele le vom realiza datorită taxelor de înscriere".
Taxele vor fi, în mod orientativ, între 9 È™i 10 mii de euro pentru Medicină, È™i între 4 È™i 5 mii pentru profesiile sanitare: "Este un preÈ› mai mare față de universitățile italiene – spune fostul senator – însă comparaÈ›ia trebuie făcută cu cele străine, având în vedere È™i cheltuielile necesare pentru a studia în străinătate. Această facultate ia ființă tocmai pentru a evita ca tinerii să plece".
"Pentru a avea acces, studenÈ›ii trebuie să frecventeze cursul nostru intensiv de zece săptămâni de limba română. După vor putea avea acces la examenele de admitere urmând criteriile universităților de stat din România. Cursurile de română sunt prevăzute la finele lui septembrie, examenele în noiembrie, la timp pentru a începe anul academic 2015-16", mai adaugă Crisafulli.
Și pentru a atrage studenÈ›i, anunță È™i o posibilitate pe care o vor avea numai la Enna: "Vor putea face disecÈ›ii pe cadavre mergând în România, unde e legal, în timp ce în Italia acest lucru nu se întâmplă".
Reacții dure din mediul universitar
În 28 august a fost semnată o convenÈ›ie cu regiunea Sicilia, au anuntat într-o conferință de presă consilierul regional pentru Sănătate, Baldo Gucciardi, È™i rectorul de la GalaÈ›i, Iulian Gabriel Bîrsan. ConvenÈ›ia a fost semnată între consiliul regional pentru Sănătate È™i consiliul regional pentru EducaÈ›ie È™i Formare Profesională È™i FundaÈ›ia Proserpina din Enna, pentru instituirea È™i funcÈ›ionarea în Sicilia centrală de cursuri de licență în domeniul sanitar.
AnunÈ›ul a generat multe discuÈ›ii în mediile universitare siciliene. StudenÈ›ii de la universitățile din Catania, Messina È™i Palermo sunt nemulÈ›umiÈ›i, ei fiind constrânÈ™i să înfrunte examenele de admitere cu număr închis pentru a frecventa aceeaÈ™i facultate.
Într-un comunicat comun, organizaÈ›iile studenÈ›ilor È™i Uniunea profesorilor universitari din Palermo, Messina È™i Catania, afirmă: "Sicilia este meleagul improvizaÈ›iilor. Nu există un mod diferit pentru a defini alegerea de a deschide la Enna cursul de licență în Medicină, în colaborare între FundaÈ›ia Proserpina È™i Universitatea "Dunărea de Jos". Luna viitoare mii de studenÈ›i vor fi la rând pentru examenele de intrare la Facultatea de Medicină È™i Chirurgie în celalte oraÈ™e universitare siciliene, în timp ce la Enna va fi de-ajuns o simplă înscriere online".
NemulÈ›umire È™i la ConferinÈ›a rectorilor italieni. Rectorul din Catania, Giacomo Pignataro, cere "claritate" guvernatorului Siciliei, Rosario Crocetta: "Anul acesta Regiunea a spus ministerului că avea o nevoie de medici echivalentul a 50% față de anul trecut, făcându-ne să reducem numărul de locuri la È™colile noastre de medicină, È™i acum autorizează alte 120 de locuri românilor? – spune Pignataro. Cu ce titlu vor face practică aceÈ™ti studenÈ›i în structurile sanitare ale Regiunii? Și, mai mult, această diplomă va avea aceeaÈ™i valoare cu a noastră? Au primit opiniile ministerelor? Când este vorba de facultăți de medicină trebuie să fim foarte atenÈ›i".
AsociaÈ›ia italiană a tinerilor medici (Sigm) a scris Ministerelor EducaÈ›iei È™i Sănătății, cerând blocarea cursurilor de la Enna, organizare pentru "ocolirea obstacolelor accesului programat la învățământul universitar".
Anul acesta, în Italia vor concura 60.639 înscriÈ™i pentru 9.513 locuri disponibile la Medicină È™i 792 la Odontoiatrie.
gazetaromaneasca.com
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ultramaratonist lovit de o mașină în timpul unei curse caritabile. Adrian strângea bani de psihoterapie pentru copii!
Ultramaratonistul Adrian Șovea este internat la Spitalul JudeÈ›ean Drobeta Turnu Severin cu mai multe fracturi, după ce a fost lovit de o maÅŸină, în MehedinÈ›i, pe DN 65 B, potrivit Actual M...
Mihai Dimian susține că are toleranță zero față de profesorii care nu se prezintă la ore!
Mihai Dimian, ministrul EducaÈ›iei È™i Cercetării, a declarat, într-un interviu pentru Digi24, că sunt È™i profesori care nu-È™i fac treaba. „Asta e adevărat È™i avem de îmbunătÄ...
Botoșănean căzut pe trotuar: Oamenii au sunat la 112, jandarmii l-au monitorizat până la sosirea ambulanței!
Sâmbătă, în jurul orei 11.00, un echipaj de jandarmerie care se deplasa pe strada Marchian din municipiul BotoÈ™ani a observat un bărbat căzut pe trotuar, în apropierea Parcului ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.62 secunde