Reţeaua de apă şi canalizare în Dorohoi va fi extinsă şi reabilitată pe 100 de kilometri

După doi ani de contestaţii şi procese în instanţe, Nova Apaserv a reuşit să semneze ultimul contract, al 14-lea, pentru extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în aglomerarea Dorohoi, contractorul fiind compania Ludwig Pfeiffer.

Lucrarea, care ar trebui să se încheie în 14 luni, prevede extinderea şi reabilitarea reţelelor de alimentare cu apă, cu peste 44.066 metri liniari şi a reţelelor de canalizare cu peste 60.142 metri liniari.

"Din cele 14 contracte, cele de achiziţii şi alte servicii sunt în derulare, cinci contracte sunt finalizate sau se finalizează în toamna asta- epurare Dorohoi, Vorona şi Flămânzi, tratare Ştefăneşti, au rămas patru contracte de reţele din care trei sunt în derulare. Şi contractul cu Dorohoiul este în derulare, fiind semnat în urmă cu o lună", a declarat Gabriel Cârlan, managerul Nova Apaserv.

Directorul tehnic al Nova Apaserv, Cătălin Fetcu, a subliniat că lucrările de la Dorohoi reprezintă o provocare pentru antreprenor având în vedere faptul că se va lucra pe străzi deja reabilitate, iar termenele sunt foarte scurte. "La fel ca şi în cazul staţiei de epurare Dorohoi, unde efectiv am demolat-o pe cea veche şi am construit una nouă, în Dorohoi reţeaua de canalizare va fi refăcută şi extinsă încât să deservească peste 90% din populaţie. Sunt probleme cu diferenţe de nivel, cu străzi înguste, case apropiate", a spus Cătălin Fetcu.

Despre străzile proaspăt reabilitate a vorbit şi primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, acesta solicitând un grafic de lucrări care să fie "negociat" în prealabil, astfel încât derularea lor să nu afecteze în mod dramatic traficul. De asemenea, Alexandrescu a accentuat şi asupra faptului că lucrările ar fi trebuit să înceapă în urmă cu doi ani, în 2014, însă contestaţiile repetate au dus la întârzieri.

"E bine că se face totuşi această investiţie şi asigur constructorul că din partea municipalităţii va avea tot concursul ca lucrările să se desfăşoare cât mai bine. Termenul de 14 luni mi se pare strâns, foarte strâns. Ca să se îndeplinească înseamnă ca întreg traficul pe Dorohoi să fie blocat. Voi solicita o extensie de termen, lucru care nu ar fi rău dacă ar fi în favoarea calităţii oamenilor", a explicat Dorin Alexandrescu.

Managerul pe România al companiei germane Ludwig Pfeiffer, Ciprian Neag, a făcut prezentarea companiei şi a lucrărilor derulate până acum în ţară şi în străinătate, admiţând că oferta cu care compania a concurat la această licitaţie s-a situat pe penultimul loc în privinţa valorii, şi asta deoarece diferenţele dintre ofertele firmelor erau foarte mici. De asemenea, Ciprian Neag a declarat că tocmai din cauza preţurilor cu care s-a concurat la această licitaţie profitul firmei va fi redus. "Am avut licitaţii pe care le-am câştigat cu 70 sau 80% din valoare şi am avut profit mai mare decât la această lucrare unde preţul licitat a fost de peste 90% din cel evaluat", a spus Ciprian Neag.

Lucrările vor începe de îndată ce va fi semnat ordinul în acest sens.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Performanțele profesionale ale funcționarilor publici ar putea fi evaluate anual!

Sunday, 23 February 2025

Proiectul, semnat de 55 parlamentari PSD și ai minorităților naționale, între care și de premierul Marcel Ciolacu, propune modificarea și completarea, în acest sens, a Ordonanței de...

Poliția Română: Atenție la solicitările de a vota diverși concurenți la anumite competiții!

Sunday, 23 February 2025

În special, una dintre aplicațiile de mesagerie a devenit un teren fertil pentru autorii care caută să exploateze încrederea și naivitatea utilizatorilor. Sub pretextul simplu al &b...

În această dimineață: Incendiu izbucnit în podul unei case dintr-o localitate din Botoșani!

Sunday, 23 February 2025

Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în podul casei, unde ardeau câteva grinzi din lemn și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la între...