Restricţiile de tonaj, prelungite până pe 2 august din cauza caniculei

Conform Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNAIR), duminică şi luni, în intervalul orar 12.00 - 20.00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga reţea rutieră, exceptând fac judeţele Harghita, Suceava şi Botoşani. 

 "Aceste restricţii vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie. Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă", precizează CNAIR.  

 

CNAIR subliniază că măsurile adoptate nu vizează: transporturile de persoane; transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturile funerare; transporturile poştale; transporturile de echipamente de prim ajutor; transporturile pentru distribuire de carburanţi; transporturile de mărfuri sub temperatura controlată; transporturile pentru tractări vehicule avariate; transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; transporturile de apă îmbuteliată; transporturile produse provenite din exploatări agricole; transporturile militare implicate în exerciţii multinaţionale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...