Replica ministrului Educaţiei, după ce un elev a recunoscut că A SPART UN GEAM
Stiri Botosani Thursday, 12 June 2014 ActualitateÎn timpul unei vizite la Şcoala generală numărul 2 din Buzău, ministrul Educației, Remus Pricopie, s-a întâlnit cu mai mulți elevi şi părinți ai acestora, dar și cu cadre didactice din unitatea de învățământ, pentru a discuta despre programul implementat de UNICEF în școala respectivă cu scopul de a reduce absenteismul și abandonul școlar.
Ministrul Educației a stat de vorbă cu mama unui băiat, elev în clasa a VII-a, diagnosticat cu ADHD, femeia spunându-i oficialului despre problemele pe care le are copilul său. "Am un singur copil, dar mi-a fost de ajuns. În acest proiect nu e vorba doar de copiii romi ci și de cei cu anumite afecțiuni, nu le pot spune dizabilități. Eu mă gândesc la copilul meu și nu pot spune dizabilități, e un copil oarecum problemă, diagnosticat cu ADHD, cu probleme de adaptare, nu foarte mari, dar țin legătura foarte strâns cu școala", a spus femeia.
Ulterior, ministrul Educației a spus că nu vede nicio problemă la copilul diagnosticat cu ADHD, dându-l exemplu pe Damian Drăghici care în școală ar fi fost considerat că "nu este în stare de nimic", dar că apoi, în străinătate, s-a descoperit că are un nivel de inteligență foarte ridicat.
"Eu nu văd nicio problemă la el. Nu știu dacă îl știți pe Damian Drăghici. La un moment dat, am ascultat o intervenție de-a sa, el este mai degajat, și spunea că la școală i-au tot spus că e prost, că nu e în stare de nimic, că nu e în stare să stea în bancă. Pe la 18 ani a plecat în străinătate, acolo profesorii l-au văzut, l-au evaluat și așa oamenii au aflat că are un IQ strălucit. El tot spune că îi dădeau cu linia peste mână că scrie cu stânga, dar el scria cu ambele mâini, însă în loc să-i cultive calitățile i-au băgat în cap că e un copil cu probleme, deși el era cu nivel de inteligență deosebit. Mă aștept de la tine ca excesul de energie pe care-l ai să-l folosești constructiv, nu văd nicio problemă la tine", i-a spus ministrul lui Tudor, elevul de clasa a șaptea diagnosticat cu ADHD.
Ministrul l-a întrebat apoi pe copil câte geamuri a spart, mama elevului răspunzând imediat că acesta nu a spart niciunul. Femeia a fost însă imediat contrazisă de către băiatul său, care a răspuns: "Ba da, am reușit să sparg un geam de la primărie", ministrul replicând: "Bravo, foarte bine (...) Îmi place de tine. Un băiat ca tine eu îl văd la minister pentru o zi. Te invit să vii la minister să fii ministrul Educației pentru o zi". Copilul a răspuns că, în mod direct, ar spune că este "o onoare". "Şi indirect?", l-a întrebat ministrul, elevul răspunzând: "Indirect mă gândesc cât de serios vorbiți când spuneți asta".
realitatea.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Living contemporan fără aer de catalog: spațiul liber din jurul canapelei contează mai mult decât decorul
Imaginile recente insistă pe forme curbe, travertin, lemn, textile moi și palete calde. Totuși, o încăpere poate rămâne rece dacă fiecare suprafață primește câte ceva. Comen...
Campanii de monitorizare a calităţii aerului în judeţele Botoşani şi Suceava!
Direcţia Judeţeană de Mediu (DJM) Suceava desfăşoară, în perioada iulie–septembrie 2026, campanii de monitorizare a calităţii aerului în proximitatea unor depozite de deşeur...
115 părinți și copii au participat la excursiile Pro Vita: „Bucuria copiilor e cea mai frumoasă amintire pe care o iau cu mine!”
Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de misiune, a organizat în această vară trei excursii pentru familiile numeroase înscrise în Programul de solidari...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.75 secunde