Repartitiile in ANL Cismea, peste doua saptamani!

Repartitiile in ANL Cismea, peste doua saptamani!

 FLORIN GHIORGHITA  

Pana pe data de 15 iunie, toti cei 93 de beneficiari ai locuintelor ANL Cismea vor primi repartitiile, potrivit viceprimarului Florin Ghiorghita. Imediat ce vor primi repartitiile, acestia vor putea sa incheie si contractele cu furnizorii de utilitati.

"S-au finalizat listele, s-au introdus din nou in Consiliul Local, varianta finala, care a si fost aprobata.  Pana pe 15 iunie incercam sa dam drumul la repartitie, pentru ca oamenii sa poata sa isi faca contractele, sa obtina cotele de gaz pentru instalatiile de gaz, pentru ca dupa aia proiectantul sa poata merge mai departe, sa termine tot ce inseamna utilitati", a precizat viceprimarul Florin Ghiorghita.

Desi in total sunt 96 de locuinte ANL, au fost repartizate 93, trei fiind pastrate de rezerva, pentru acele situatii in care unii dintre solicitantii indreptatiti sa primeasca o locuinta, care au fost notificati sa faca dovada ca indeplinesc conditiile de acces, din motive obiective nu au avut posibilitatea sa prezinte actele necesare. Daca pana la data emiterii repartitiilor nu se vor prezenta cei aflati intr-o asemenea situatie, cele trei locuinte vor fi repartizate in continuare, conform listei.

"Cele 3 locuinte au fost rezervate pur teoretic, nu am rezervat 3 locuinte si le dam cum vrem noi. In momentul in care apar unii cu documente care sa fie inregistrate inainte de 31 martie, si care  spun ca nu au fost in tara sau au fost in spital, nu au reusit sa aduca documentele in perioada respectiva, atunci una din cele trei locuinte va reveni celui aflat in aceasta situatie. Daca nu vor aparea cazuri de genul acesta, urmatorii trei pe lista cu siguranta vor primi locuinta, nu altcineva, in niciun caz", a precizat Florin Ghiorghita.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

astăzi, 19:58

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...