Agenția Registrului Auto Român (RAR) din Botoșani are, din această săptămână, o nouă conducere. Remus Dulgheru a recăpătat funcția de director al instituției, în urma negocierilor Coaliției de guvernare.
Acesta este inginer cu o experiență de 15 ani în cadrul RAR, serviciul pe care l-a condus și în perioada 2016-2020. Ulterior, funcția a fost exercitată de consilierul local Cătălin Boboc.
„Încerc să-mi fac datoria cât pot de bine și consider că nevoile cetățenilor sunt pe primul loc”, susține el.
Remus Dulgheru a preluat atribuțiile de director, prin delegare, pe o perioadă nedeterminată.