Reguli noi de circulație în intersecția de la Carrefour! Sensul giratoriu a fost desființat! FOTO

Noile reguli de circulație din intersecția Bulevardului Mihai Eminescu cu strada Sucevei, aprobate în cadrul Comisiei de sistematizare a circulației din municipiul Botoșani, au intrat în vigoare.

Indicatoarele achiziționate de municipalitate au fost deja montate de cei de la Direcția Edilitare. Sensul giratoriu din respectiva intersecție a fost desființat, în apropierea scuarului fiind puși piloni care nu vor mai permite conducătorilor auto să îl înconjoare. Astfel de piloni au fost puşi înspre Bulevard, pe partea opusă, către Biserică, fiind puse panouri metalice.

Astfel, strada Sucevei va rămâne strada cu prioritate, iar șoferii care vin dinspre Bulevardul Mihai Eminescu și vor să meargă către ieșirea spre Suceava nu vor mai trebui să ocolească toată intersecția, ci fac stânga direct pe Sucevei. De asemenea, conducătorii auto care vin dinspre Catedrala "Sfinţii Petru și Pavel" și vor să iasă în Calea Națională vor face direct stânga, pe strada Sucevei.

Desființarea sensului giratoriu de la intersecția Bulevardului Mihai Eminescu cu strada Sucevei a fost cerută de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean.











 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO

astăzi, 20:01

Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...

”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO

astăzi, 19:09

Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...

IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!

astăzi, 18:25

Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...