Regimul alimentar în timpul postului

În timpul posturilor este binevenită mişcarea în aer liber făcută dimineaţa, pentru oxigenarea normală a creierului şi pentru instalarea unei bune dispoziţii, ce va permite trecerea la o muncă plăcută, fără a exagera efortul fizic sau intelectual. La sfârşitul postului care premerge Învierea Domnului vom avea un organism sănătos şi curat, atât fizic cât şi sufletesc.

Este demn de menţionat faptul că postul alimentar cu legume şi fructe proaspete era cunoscut încă din vremuri îndepărtate, fiind recomandat într-un cunoscut argument biblic: "Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră" (Geneza I, 29).
 
Astfel, pe durate de minimum 7-14 zile consecutiv, se pot înlocui cărnurile şi grăsimile animale cu legume şi fructe în stare proaspătă. Sunt de bază soia, fasolea, ciupercile, nucile, alunele, ceapa, zarzavaturile, care conţin necesarul zilnic de proteine, lipide, vitamine, săruri minerale şi oligoelemente, cu efecte atât nutriţionale, cât şi adjuvante în diabet, purificarea sângelui, convalescenţă, anemie, oboseală cronică şi regenerarea ţesuturilor intoxicate prin alimentaţie.
 
Se mai recomandă consumul de sucuri naturale şi salate din morcov, sfeclă roşie, ţelină, pătrunjel, păstârnac, gulii, varză, spanac şi salată verde, cu efecte bune pentru orice vârstă, începând cu sugarii, în cazuri de anemii, avitaminoze, intoxicaţii, tulburări gastrice, hepatobiliare, stomacale şi cardiace. Salatele servite cu ulei nerafinat şi oţet sau lămâie, precum şi legumele proaspete, tăiate mărunt sau rase, îşi păstrează conţinutul în vitamine, iar celuloza, ca fibră vegetală, uşurează digestia, fiind un bun laxativ natural şi stimulent al tranzitului intestinal. Având o valoare energetică mai redusă decât carnea şi subprodusele animaliere, alimentaţia cu legume şi fructe proaspete favorizează curele de slăbire, în caz de obezitate şi celulită. Consumatorii de varză, conopidă şi tomate reduc riscul îmbolnăvirii de cancere la stomac, plămâni şi prostată.
 
Pe toată durata postului este binevenită o cură sistematică cu vitamine (A, C, E şi complexul B), care intră în compoziţia unor enzime ce inactivează o serie de compuşi cancerigeni şi potejează organismul de efectele nocive ale radiaţiilor.
 
Tratamentul cu plante medicinale este un domeniu special în strategia apărării sănătăţii din perioadele de post. Se recomandă a se consuma, zilnic, câte 3-4 căni cu ceaiuri, luate prin înghiţituri rare, din care să nu lipsească florile de arnică, coada-şoricelului, gălbenele, muşeţel, soc, trifoi roşu, frunze de salvie, anghinare, urzică, afin, frag, mentă, mesteacăn, herba de busuioc, coada-calului, rostopască, sânziene galbene şi sulfină. În consum se mai includ fructe de ienupăr, afin, măceş şi păducel, muguri de plop negru şi rădăcini de valeriană, obligeană, păpădie, tătăneasă.
 
În cazul bolnavilor de diabet zaharat, cu exces de zahăr în sânge şi urină, precum şi la hipertensivii obezi, care necesită o purificare a sângelui de deşeuri metabolice (toxine, otrăvuri), este indicat un post alimentar de 7-8 zile, în care, pe lângă restricţia alimentară, se vor consuma numai sucuri de legume crude, sucuri de fructe proaspete şi ceaiuri medicinale din speciile menţionate mai sus.
 
În bolile de circulaţie periferică (hipertensiune arterială, ateroscleroză coronariană, ulcere varicoase, flebite, tromboze), în zilele de post se vor face şi câteva băi locale sau aplicaţii de cataplasme, comprese şi frecţii cu infuzii sau decocturi din plante, care favorizează circulaţia normală a sângelui şi au proprietăţi antiseptice şi cicatrizante.

prof. univ. dr. Constantin Milică

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bijuterii din argint: testul 30-10-7 înainte de alegere

Sunday, 11 October 2026

O fotografie îți arată designul, însă nu și cum se comportă piesa în rutina ta. Testul 30–10–7 înseamnă 30 de secunde pentru specificații, 10 minute pentru c...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

Sunday, 11 October 2026

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”

Sunday, 11 October 2026

Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...