Reduceri salariale la Spitalul Județean! Vezi pentru ce perioadă!
Stiri Botosani Monday, 25 August 2014 ActualitateȚurcanu face apel și la sindicaliștii din sănătate să fie de acord cu această măsură temporară pentru redresarea financiară a unității spitalicești.
“Vom veni cu niște soluții temporare. Nu o să mai umblăm la sporuri dar vom diminua salariile pe o perioadă scurtă de timp cu condiția să le dăm înapoi la tot personalul. Vor face niște calcule. Încercăm o luna, două, maxim trei, să diminuăm și cu acceptul sindicatelor și îi rog să înțeleagă pe această cale cu condiția ca imediat cum se redresează situația. Cum am făcut la apă. Am mers o perioadă cu 80% din salariu și am ajuns la un buget foarte bun. Nu pot să îmi permit să trimit spitalul în gaură. Fac un apel la sindicate să se așeze la masă cu managerul, cu Consiliul de Administrație, să găsească cele mai bune soluții", a declarat Florin Țurcanu.
Acesta a menționat că la anul Consiliul Județean va aloca bani pentru ca Spitalul Județean să își achite toate datoriile.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.39 secunde