RECTIFICARE cu discriminare pentru spitale. Soarta bolnavilor din provincie, în aer!
Stiri Botosani Tuesday, 23 October 2012 ActualitateGuvernul va aloca spitalelor fonduri necesare funcţionării până la sfârşitul anului şi stingerii datoriilor. La împărţirea banilor, vor avea însă prioritate marile unităţi sanitare
La pachet cu banii care vor asigura funcţionarea spitalelor, vor veni şi fonduri pentru plata datoriilor, întrucât potrivit unei ordonanţe de urgenţă de la Ministerul de Finanţe, nicio instituţie publică nu va mai primi fonduri la rectificare, dacă nu este cu datoriile la zi. Restanţele spitalelor ajung, în prezent, la 170 milioane lei.
Bolnavii din provincie sunt discriminaţi
Soluţia este bună pe o perioadă scurtă, însă pe termen lung poate genera haos, cred reprezentanţii pacienţilor. Riscul ar fi ca în spitalele mari să ajungă şi cazuri minore, lucu ce ar încărca inutil factura unităţilor.
"Atât timp cât e o soluţie de avarie, mi se pare o măsură onestă. Spitalele de provincie nu prea rezolvă cazuri complicate, dar încasează bani întocmai. Un spital mare ia pentru un caz rezolvat 1.700 de lei, pe când unul mic, 1.500, o diferenţă mică. Pe de altă parte, nu poţi cere performanţă Spitalului din Alexandria, să zicem, în care nu s-a mai investit de ani de zile. Spitalele mici pot trata însă cazuri mai puţin grave, pentru a nu încărca spitalele mari", atrage atenţia Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, citat de evz.ro.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Pompierii botoșăneni, alături de familiile din Protopopiatul Dorohoi la Festivalul Familiei! - FOTO
Familia înseamnă grijă, iar grija înseamnă și siguranță. Sute de credincioși din municipiul Dorohoi și din localitățile învecinate s-au întâlnit, astăzi, &icir...
Marius Croitoru a izbucnit după ce FC Botoșani a luat 5 goluri pe teren propriu de la echipa din Liga 2: „Dacă cineva este supărat, ușa la mine este deschisă!”
FC Botoșani a pierdut cu scorul de 5-4 meciul amical disputat sâmbătă, pe teren propriu, în compania divizionarei secunde Cetatea Suceava. A fost o partidă spectaculoasă, cu o desf...
Prize modulare după câteva luni: problema nu e întotdeauna la ramă
Recomandările obișnuite vorbesc despre design, numărul de module și alegerea unei game cunoscute. Spun mai puțin despre borne strânse neuniform, conductori prea scurți sau compatibilitatea...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.58 secunde