Recomandările ISU privind codul portocaliu de ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o avertizare de tip cod portocaliu de ploi, valabilă pentru județul Botoșani, în intervalul orar 14:00-22:00 al aceleiași zile. Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) a transmis o serie de recomandări către populație.

Potrivit meteorologilor, se vor înregistra vijelii puternice, cu rafale de peste 60-80 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină, îndeosebi de medii și mari dimensiuni. Cantitățile de apă vor depăși 30-40 l/mp și pe alocuri 50-60 l/mp.

 

„Fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. Nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate. Parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.  Îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea și provoca victime sau pagube materiale și nu atingeți firele căzute la pământ”, sunt indicațiile IJSU Botoșani.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată̆ gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

Spune-ne opinia ta