Recomandări ale polițiștilor privind circulația pe drumurile publice în localitățile unde au loc datini și obiceiuri!

Având în vedere desfășurarea, în perioada următoare, a unor activități specifice acestei perioade, de datini și obiceiuri, care vor atrage un număr mare de persoane, în mai multe localități din județ, respectiv Dorohoi, Bucecea, Corni, Vorona, Tudora, Vârfu Câmpului și Ștefănești, recomandăm tuturor participanților la trafic să manifeste atenție și prudență sporită.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea desfășurării în siguranță a acestor manifestări, recomandăm:

 

               •             respectarea indicațiilor polițiștilor rutieri și ale organizatorilor;

               •             adaptarea vitezei de deplasare la condițiile de trafic și la prezența numeroasă a pietonilor;

               •             evitarea opririlor sau staționărilor neregulamentare în zonele aglomerate;

               •             utilizarea rutelor ocolitoare, acolo unde este posibil;

               •             acordarea unei atenții sporite copiilor și persoanelor în vârstă aflate în proximitatea carosabilului;

„Pietonilor le recomandăm să manifeste atenție sporită la traversare și să respecte semnalele polițiștilor rutieri”, transmis polițiștii botoșăneni.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...