RECENSĂMÂNT 2011, rezultate preliminare: 19.043.767 - populaţia stabilă a României
Stiri Botosani Monday, 20 August 2012 ActualitateMembrii Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi a Locuinţelor au aprobat, luni, o serie de materiale cu privire la desfăşurarea recensământului şi au validat rezultatele preliminare.
Potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului, populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane, acestea având reşedinţa obişnuită în România, a declarat preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Vergil Voineagu a precizat că, până în prezent, au fost procesate 36.809.562 de formulare de recensământ, reprezentând aproximativ 48% din total.
Preşedintele INS a mai spus că între datele preliminare ale recensământului şi cele finale, care vor fi anunţate în al doilea semestru al anului viitor, "pot sau nu pot să apară diferenţe". Voineagu a explicat că INS nu a reuşit recenzarea a 2,8% din gospodării, respectiv aproximativ un milion de persoane.
El a precizat că în cazul acestor persoane se va încerca recuperarea datelor prin intermediul altor instituţii abilitate.
Citeste mai mult pe Mediafax
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!
O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...
MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”
Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...
Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!
Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.81 secunde