Recalcularea pensiilor militare, ale poliţiştilor şi funcţionarilor din penitenciare a fost suspendată

Recalcularea pensiilor militare, ale poliţiştilor şi funcţionarilor din penitenciare a fost suspendată

   antena3

Recalcularea pensiilor militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare a fost suspendată. Decizia a luat-o Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a confirmat în urmă cu două zile o hotărâre dată de o instanţă inferioară de la Cluj în acest sens. Pensiile ar fi trebuit să scadă începând cu această lună.

În septembrie anul trecut mai mulţi militari în rezerva din Cluj, membrii ai "Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere" au dat în judecată Guvernul României, scrie Antena3.

Ei erau nemulţumiţi de modalitatea în care urma să li se recalculeze pensiile. Reclamanţii s-au plâns de faptul că actul este neconstitutional şi imoral. Curtea de apel Cluj a decis suspendarea aplicării HG.

Executivul a atacat hotărârea cu recurs şi au pierdut vineri la Înalta Curte. Conform procedurii, urmează o nouă etapă a procesului şi judecarea solicitării de anulare a acestei hotărâri de guvern.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...