REACȚIE: Parlamentarii PNL își atribuie victoria în ceea ce privește obținerea finanțării pentru drumul Botoșani-Tg. Frumos

Ca urmare a numeroaselor demersuri întreprinse de-a lungul anilor, astăzi, parlamentarii PNL au punctat o primă victorie semnificativă în vederea obținerii finanțării pentru drumului național 28B Târgu Frumos- Botoșani.

În aceste condiții, nu putem să nu remarcăm cu stupoare încercările disperate ale parlamentarilor PSD, prin vocea senatorului Doina Federovici de a murdări imaginea, dar mai ales munca depusă de către parlamentarii PNL, care aleg să își facă treaba și să obțină lucruri concrete pentru botoșăneni și apoi să iasă în public.

Drept dovadă stă amendamentul semnat de către deputații PNL Costel Șoptică, Cristian Roman, Verginel Gireadă și Roxana- Florentina Anușca Țurcanu și de către senatorii Viorel Grigoraș și Corneliu Popescu care a primit aviz pozitiv în cadrul Comisiei pentru Transport.  Cu sprijinul senatorului Viorel Grigoraș, care a susținut în plenul ședinței de astăzi necesitatea alocării sumelor pentru reabilitarea drumului DN 28 B Târgu Frumos- Botoșani, botoșănenii vor beneficia în sfârșit de o infrastructură modernă.
 
(Vezi AICI amendamentul)

Departamentul de Comunicare al PNL Botoșani 
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...