Reactia lui Cristi Danileţ, la pozitia unui concurent la admiterea INM, respins la proba interviului: "Nu mi-aş dori un coleg care să fie tobă de carte, dar să fie lipsit de caracter"
Stiri Botosani Tuesday, 13 October 2015 ActualitateReacţia respectivului candidat este dovada că sunt persoane care se prezintă la concurs dar care nu cunosc regulamentul de admitere şi atribuţiile membrilor CSM – care nu sunt implicaţi în desfăşurarea concursului – deşi aceste persoane vor să devină cei care mâine vor aplica legea; care nu prea ştiu rostul interviului de verificare a motivaţiei, cunoştinţelor generale, cunoaşterii limbii române şi eticii, deşi aceste persoane vor să se dedice în viitor unei activităţi pentru societate; care nu înţeleg că într-un concurs de acest gen, cu 3300 de candidaţi pe 140 locuri, nemulţumirile sunt fireşti dar, pentru a avea o finalitate, ele se exprimă doar în cadrul legal, deşi aceste persoane sunt dintre cele care numai într-un astfel de cadru vor soluţiona, poate cândva, conflicte; şi care nu acceptă că persoanele admise la un concurs atât de dificil trebuie respectaţi, nicidecum jigniţi sau ridiculizaţi pentru această reuşită, deşi contestatarii au pretenţia de a milita cândva pentru protejarea drepturile omului.
Cred că trebuie să fim de-a dreptul îngrijoraţi să vedem că unii licenţiaţi în drept cred că vor putea fi buni judecători doar pentru că ştiu să reproducă coduri şi manuale şi să îmbulineze cerculeţe la testele-grilă, neacceptând că judecătorul este mai mult decât atât, adică un om care va influenţa destinele celor care pentru decenii întregi se vor prezenta în faţa sa. Mi se pare inadmisibil ca unii licențiați în drept să nu aibă un minim de cunoştinţe generale pe care ar fi trebuit să le dobândească cel mai târziu în clasa a XII-a şi în anul întâi de facultate. Pentru mine este halucinant să văd absolvenţi de drept care nu ştiu lucruri banale precum faptul că într-o democraţie constituţională voinţa majorităţii populaţiei nu poate încălca Constituţia şi legile ţării, ori că interesul general sau public este altceva decât interesul fiecăruia din public. Mi se pare inadmisibil ca într-o reacţie publică şi chiar pe forumurile virtuale de discuţii să nu ştii să scrii corect gramatical, dar să ai pretenţia că vei putea scrie hotârâri şi rechizitorii. Mi se pare revoltător ca o persoană care doreşte să devină un apărător al drepturile omului să nu le respecte el însuşi, insultând colegi şi dezvăluind terţilor corespondenţa care nu le este destinată. Mi se pare de neconceput să denigrezi instituţii publice şi să insulţi magistraţi sau colegi concurenţi, făcând astfel dovada cel puţin a unor carenţe de educaţie.
În concluzie, dincolo de dezamăgirea pe care o simt în faţa unei astfel de reacţii care nu are a face cu vreo contestaţie raţională (de la soluţionarea căreia, ca membru CSM, mă voi abţine dacă va ajunge în faţa mea), sper un lucru şi sunt mulţumit cu un altul. Sper că tineril din ziua de azi sunt în majoritatea lor altfel decât respectiva persoană. Şi sunt totuşi mulţumit de reacţia persoanei respective care, atât mie cât şi celorlalţi care citesc elucubraţiile respective, ne formează convingerea că membrii comisiei de interviu nu s-au înşelat.
Ar trebui să dezbatem la modul cel mai serios chestiuni precum "ce tip de oameni formează şcoala românească?" şi "ce tip de magistraţi ne dorim?". Personal, ştiu un lucru: nu mi-aş dori un coleg care să fie tobă de carte, dar să fie lipsit de caracter.
PS: Pentru cei care nu ştiu: admiterea la INM presupune 3 probe de bază (test-grilă cunoştinţe juridice, test-grilă raţionament logic, interviu) şi 3 verificări (verificare medicală, examinare psihologică, verificarea bunei reputaţii). Interviul se susţine după o anumită metodologie, de către cei care au trecut primele două probe, în faţa unei comisii alcătuite dintr-un judecător, procuror, pedagog, profesor, psiholog; cei care susţin interviul sunt un număr dublu decât locuri vacante.
C r i s t i D a n i l e ţ
Citeste şi SCANDAL URIAȘ privind suspiciuni, aranjamente și șpăgi la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii!
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene
Social-democratul le-a arătat oficialilor europeni că nicio altă țară europeană nu a scris în Planul său pentru Redresare și Reziliență un prag raportat la PIB care să limiteze creșt...
Locuință dintr-o localitate din Botoșani, cuprinsă de flăcări: Proprietarul a suferit arsuri!
Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o casă din localitatea Draxini. Bunurile aflate într-o încăpere au luat foc de la jarul căzut din sobă pe materiale ...
Cosmin Andrei: „Am atins pragul de 10.000 de botoșăneni care au răspuns la consultarea publică privind evacuarea chiriașilor agresivi din Centrul Vechi!”
„Le mulțumesc tuturor botoșănenilor care au răspuns consultării privind evacuarea chiriașilor scandalagii din Centrul Istoric. În urma susținerii pe care am primit-o de la dumneavoa...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.58 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici