Reabilitarea Spitalului Mavromati: Inca o lună până la finalizarea lucrărilor!

Lucrările de reabilitare şi modernizare de la Spitalul Judeţean Mavromati nu vor fi gata la timp, termenul de finalizare a acestora fiind prelungit cu câteva săptămâni.

Iniţial, acestea trebuiau finalizate în februarie, apoi s-a dat un nou termen pentru luna mai, dar nici acesta nu va a fost respectat.

"Au fost prelungite, cu aprobare de la finanţator, până la 30 iunie. Am discutat luni cu constructorii şi au făcut afirmaţia că respectă termenele. Acum se lucrează pe scara principală şi unde este cel mai greu, la zona din faţa lifturilor. Etajele impare deja sunt terminate, se lucrează pe etajele pare şi mai ales la etajul opt unde e blocul operator", a declarat Viorel Iliuţă, managerul Spitalului Judeţean.

Lucrările la cea mai mare unitate spitalicească din judeţ au început în anul 2011.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...