Razie de amploare a polițiștilor în Piața Centrală din municipiul Botoșani, aproximativ 100 de forțe de ordine angrenate!

Joi dimineață, începând cu ora 7.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiști de ordine publică, investigare a criminalității economice, rutieri, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, au organizat o razie de amploare, în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru descurajarea comportamentelor care contravin normelor de conviețuire socială.

 

Acțiunea a  fost desfășurate și în zona adiacentă Pieței Centrale, respectiv a principalelor artere rutiere și a societăților comerciale, fiind încheiată în jurul orei 12:00.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 800 de persoane, 156 dintre acestea fiind atenționate cu privire la comportament, iar 37 fiind supuse controlului corporal. În cazul unui bărbat  de 53 de ani, a fost găsite 40 de pachete de țigarete, de proveniență Duty free, deținute în afara antrepozitului fiscal, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei, iar țigaretele au fost confiscate.

De asemenea, au fost controlate 37 de societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni în valoare totală de 16.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind normele sanitar veterinare, privind paza bunurilor, privind sănătatea publică, precum și obligația de a utiliza aparatele de marcat electronice.

În același context au fost aplicate 40 de sancțiuni pentru abateri la regimul rutier și șapte sancțiuni pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...