Război rece pe scut: Un înalt oficial rus cere SUA să abandoneze proiectul de la Deveselu
Stiri Botosani Wednesday, 1 June 2011 ActualitateUn oficial rus de rang înalt a cerut marţi Statelor Unite să "abandoneze imediat" proiectul de scut antirachetă din Europa de Est, pe motiv că "subminează" consolidarea încrederii între Moscova şi Washington, precum şi între Rusia şi NATO.
"Este necesar să fie abandonat imediat proiectul de creare pe viitor a unor sisteme de apărare antirachetă" americane în Europa, a declarat preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera inferioară a Parlamentului rus (Duma), Konstantin Kosacev, citat de aenţia Itar-Tass.
"Aceste sisteme nu ameninţă Rusia, pentru că sunt concepute pentru a face faţă armelor specifice, rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, pe care Rusia nu le posedă", a explicat Kosacev.
"Dar unele iniţiative ca acestea subminează procesul de consolidare a încrederii între Rusia şi Statele Unite şi între Rusia şi NATO", a adăugat el.
Statele Unite şi Varşovia au semnat în iulie 2010 un protocol care concretizează acordul Poloniei de a găzdui o componentă a viitorului scut antirachetă american din Europa, care nemulţumeşte Moscova.
O nouă etapă a fost atinsă la 3 mai, cu semnarea unui acord între Statele Unite şi România, pentru desfăşurarea unor elemente ale viitorului scut antirachetă în această ţară.
Moscova, care cere ca Washingtonul să o implice în acest proiect, a solicitat cel puţin garanţii potrivit cărora aceste instalaţii nu constituie o ameninţare pentru potenţialul său de disuasiune nucleară.
Statele Unite au anulat în septembrie 2009 un prim proiect de scut antirachetă, pus la punct de administraţia George W. Bush, care a generat nemulţumirea Rusiei, şi au anunţat o nouă versiune, mai puţin controversată, dar numeroase dezacorduri continuă să existe.
Proiectul de scut antirachetă american în Europa de Est va prezenta un "pericol real" pentru forţele strategice nucleare ruse după 2015, a apreciat vineri un general al Statului Major al forţelor armate ruse.
"Va fi un pericol real pentru forţele noastre strategice nucleare", a adăugat el, subliniind că raza de acţiune a interceptorilor americani din Polonia va fi "foarte aproape de frontierele ruseşti".
Statele Unite şi Polonia au semnat în iulie un protocol ce concretizează acordul Poloniei de a găzdui o componentă a viitorului scut antirachetă american în Europa, care irită Moscova.
O nouă etapă a început la 3 mai, odată cu semnarea unui acord între Statele Unite şi România pentru amplasarea unor elemente ale viitorului scut în această ţară.
Moscova, care cere Washingtonului să o implice în acest proiect, a solicitat un minim de garanţii că aceste instalaţii nu constituie o ameninţare împotriva potenţialului său de disuasiune nucleară.
Preşedintele Dmitri Medvedev a avertizat că Rusia ar putea renunţa la noul tratat de dezarmare nucleară semnat cu Statele Unite, cu riscul revenirii la Războiul Rece, în lipsa unui acord între cele două ţări cu privire la scutul american antirachetă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la TVR1, că preşedintelui rus Dmitri Medvedev îi va trebui dat "confortul" că elementele scutului antirachetă ce vor fi amplasate în România "nu vizează lovituri împotriva Federaţiei Ruse".
Băsescu a adăugat că nu are dubii că şi şeful statului rus este gata să garanteze că nicio rachetă de pe teritoriul Federaţiei Ruse nu va atinge vreodată România.
Întrebat în legătură cu declaraţiile preşedintelui Dmitri Medvedev potrivit cărora Rusia ar putea abandona noul tratat de dezarmare nucleară START cu SUA cu riscul de a reveni la epoca Războiului Rece, preşedintele a spus că România tratează cu respect poziţia oricui, dar îşi urmăreşte interesul naţional.
Mediafax
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Rezultate remarcabile pentru elevii botoșăneni la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală de la Iași! (Foto)
Iașul, o scenă a excelenței muzicale! - Festivitatea de premiere și concertul de gală încheie Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală pentru învățământul gimnazi...
Iftime, Rotaru și Gică Popescu au mers la Cotroceni. „Facem parte din grupul de lucru însărcinat să dezvolte sportul românesc”!
Gică Popescu (57 de ani), președinte la Farul Constanța, a anunțat un nou proiect pentru dezvoltarea sportului românesc, din care fac parte și Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova...
Un botoșănean urmărit internațional a fost adus din Germania și băgat la închisoare!
În perioada 16 - 17 aprilie 2025, Poliția Română a adus în țară 5 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Potrivi...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.44 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici