Raport APADOR-CH despre Penitenciarul Botoșani: Deţinuţii s-au plâns de condiţiile de detenţie!

În urmă cu câteva zile, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a făcut public un raport asupra unei vizite efectuate la Penitenciarul Botoşani, arătând la final şi o serie de concluzii şi recomandări.

Vizita celor două reprezentante ale APADOR-CH, la Penitenciarul Botoșani, a avut loc la data de 19 noiembrie 2014, la 10 ani de la vizita (februarie 2004).

Cele mai multe plângeri ale deținuților se referă la încălcări ale condițiilor de detenție – că e mizerie, nu e văruit, nu există materiale medicale și medicamente. Judecătorul delegat spune că a soluționat favorabil plângerile deținuților cu privire la lipsa asistenței medicale, însă ANP nu a luat nicio măsură ca să remedieze situația, prin angajarea unui medic permanent sau prin aprovizionarea cu materiale necesare.

De asemenea, deţinuţii reclamă şi fapte de mituire ale conducerii, după cum reiese din raportul întocmit.

Concluzii și recomandări:

APADOR-CH consideră că penitenciarul Botoșani este unul dintre cele mai aglomerate din țară, iar mobilierul camerelor și nivelul de salubrizare sunt dintre cele mai precare. Fiind situat la granița de est a țării, într-o zonă săracă, pare că interesul față de această unitate a fost scăzut, la fel și nivelul investițiilor. Proastele condiții de detenție din întregul penitenciar constituie tratament inuman și degradant. Noi spații de detenție ar trebui identificate, iar în cele existente ar trebui făcute renovări și salubrizări serioase.

APADOR-CH recomandă completarea schemei de personal, mai ales la sectoarele medical și pază.
 
Asociația cere conducerii penitenciarului să depună eforturi pentru a găsi mai multe locuri de muncă pentru deținuți. Aceasta ar crește și bugetul penitenciarului și moralul deținuților.

VEZI AICI RAPORTUL COMPLET!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Foc în curtea școlii, pompierii au stins flăcările și au evitat un dezastru!

Saturday, 10 October 2026

Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de lemne de foc din curtea școlii din localitatea Cristești...

Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”

Saturday, 10 October 2026

Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

Saturday, 10 October 2026

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...