Radu Miruță anunță că România ar putea trimite militari în Strâmtoarea Ormuz: ”Am căpătat ceva experienţă...”

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat, luni, după ce România s-a alăturat unei coaliții formate din alte cinci state europene și Japonia pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, că țara noastră poate trimite în zonă ofiţeri de stat major, „personal care a căpătat experienţă în ultimii ani pe zona de deminare” sau poate ajuta cu schimb de informații, relatează News.ro.

Ministrul Apărării a subliniat că deocamdată se analizează în ce măsură poate contribui România la eforturile de dezescaladare a situației din Strâmtoarea Ormuz. 

 

„Deocamdată s-a luat o decizie ca România, alături de alte ţări, să sprijine o astfel de situaţie, preşedintele României a anunţat asta. Analizăm, în funcţie de disponibilitatea şi a celorlalţi parteneri, care este necesarul raportat la disponibilitate a noastră. Am căpătat ceva experienţă cu deminarea în Marea Neagră pe parcursul ultimilor ani, putem participa cu ofiţeri de stat major, eventual cu schimb de informaţii din astea care pot ajuta la astfel de situaţii, inclusiv cu personal care a căpătat experienţă în ultimii ani pe zona de diminare”, a spus Radu Miruță. 

Ministrul a adăugat că orice acțiune concretă va fi realizată împreună cu partenetii internaţionali: „În funcţie şi de disponibilitatea celorlalţi parteneri, vom vedea împreună cum vom participa, dar ne menţinem această disponibilitate”.

Întrebat dacă România va participa sau nu cu nave în zonă, ministrul a afirmat că niciuna dintre ţări nu a anunţat exact cu ce participă.

„Haideţi să vedem întâi care sunt necesităţile pentru o astfel de operaţie. Nici celelalte ţări nu au pus pe masă cu liniuţă capabilităţile cu care vor participa. A fost o decizie a acestor ţări de a-şi anunţa intenţia de a participa. Ca în orice astfel de situaţie, optimizarea participării este în funcţie de discuţia între toţi partenerii care au anunţat participare”, a mai declarat ministrul. 

România se alătură Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei şi Japoniei în eforturile de a contribui la securizarea strâmtorii Ormuz, a anunţat, vineri seară, preşedintele Nicuşor Dan. „România îşi păstrează decizia clară de a nu se implica în conflictul din Orientul Mijlociu şi lucrăm alături de partenerii internaţionali pentru dezescaladare”, a mai transmis şeful statului.

Donald Trump a lansat, sâmbătă seara, un ultimatum Iranului: Statele Unite vor distruge centralele electrice din Iran dacă Republica Islamică nu redeschide Strâmtoarea Ormuz traficului maritim în 48 de ore, arată sursa citată.

Japonia ar putea lua în considerare desfăşurarea forţelor sale militare pentru operaţiuni de deminare în Strâmtoarea Ormuz, în cazul în care s-ar ajunge la un armistiţiu în războiul dintre SUA şi Israel împotriva Iranului, a declarat, duminică, ministrul de externe Toshimitsu Motegi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

147 de aspiranți la funcția de director pentru școlile din Botoșani, 16 locuri sunt fără candidați!

Tuesday, 6 October 2026

La nivelul județului Botoșani, au fost scoase la concurs 148 de funcții de director și director adjunct din 110 unități de învățământ de stat. 109 funcții sunt de director, iar 3...

Două directoare din Botoșani în finala Galei Premiilor pentru Directorii Anului!

Tuesday, 6 October 2026

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐬𝐭 are propriii finaliști pentru etapa națională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026: Petronela Petrea, Monica Cîmpanu și Loredana-Elen...

Primul parlamentar exclus din grupul PNL pentru că nu a votat Guvernul Mureșan este din Botoșani!

Tuesday, 6 October 2026

Deputatul Eduard Mititelu a fost exclus din grupul PNL de la Camera Deputaților pentru că nu a votat Guvernul Mureșan. Mititelu nu era la prima abatere, el acceptase în iunie un post de mi...