Revista VORNICENEANUL este o publicatie locala pusa în slujba fiilor satului Vorniceni. Fondatorii publicatiei îsi propun sa insereze în paginile sale un continut care sa vorbeasca despre fiii vornicenilor, cu viata si faptele lor.
Cel mai important element al unei comunitati, omul, de cele mai multe ori, este neglijat. Cinstirea si pastrarea memoriei fiilor satului Vorniceni pentru faptele si contributia lor în cadrul comunitatii sunt, de fapt, obiectivele majore ale acestei publicatii.
Revista apare online (www.vorniceneanul.ro) si in forma tiparita, trimestrial, la data de 28 ale lunii a III-a.
Redactia Stiri Botosani ureaza revistei o viata lunga in slujba cititorilor sai!
PLUGUL CU BOI, TRADIȚIE APROAPE UITATĂ!
(Ion ISTRATE)
Am să consemnez, pentru a nu se uita, un obicei, o tradiție pe care am cunoscut-o în satul meu natal: PLUGUL CU BOI. La noi, în Vorniceni, am trăit astfel de momente și pot spune ceva despre aceste obiceiuri din perioada sărbătorilor de iarnă. Recunosc că nu m-am documentat suficient sau nu m-am concentrat destul pentru a reda mai bine ceea ce doresc să transmit prin aceste rânduri scrise.
Urarea cu plugul tras de 12 boi este un obicei agrar prin excelență, destul de vechi, care se mai practică și azi, destul de rar, mai cu seamă în Moldova, în ajunul Anului Nou și, chiar, a doua zi de Sfântul Vasile.
La Vorniceni, grupul de urători ce organizau PLUGUL CU BOI era format din zece până la treizeci de bărbați (flăcăi sau însurați), care mergeau, doar, la câteva case anume alese. Spun că mergeau doar la câteva case, știind aceasta de la tatăl meu, Vasile a lui Mihai Istrate, fiind unul din cei care inițiau un astfel de alai, fiindcă uratul cu Plugul cu boi este atât de complex ca organizare și antrenau atâtea forțe și resurse materiale, încât nu-și permiteau a opri peste tot. Uratul cu Plugul cu boii, mai degreabă, era un fel de demonstrație stradală, prin locuri și curți foarte largi ale gospodarilor și fruntașilor satului.
Fără a vorbi de momentele pregătitoare ale acestui obicei, voi reda în continuare câteva aspecte organizatorice și care, cred, vor lămuri multe caracteristici ale acestei tradiții. Principalele componente ale structurii grupului erau:
1) trei cai frumoși (albi sau negri) cu năframe roșii sau tricolore la căpestre, încălecați de câte un flăcău: primul, cel din fruntea alaiului, avea în dotare o prăjină cu care facea măsurătorile pe teren (câmp), al doilea cu un caiet mare (registru) și creion ținea evidența măsurătorilor, suprafețelor ce vor semănate și al treilea cu un sac sau o traistă (cu grâu, cereale) cu baiera trecută pe unul din umeri și avea rolul de semănător;
2) un plug tras de 6 perechi de boi (plug cu 12 boi) și însoțit de opt flăcăi – unul la coarnele plugului, câte unul la fiecare pereche de boi și unul cu un o năframă în fruntea primelor perechi de boi cu rol de a dirija pe unde să se tragă brazda;
3) șapte flăcăi aveau următoarele roluri: unul spunea urătura, unul purta și agita un clopot mare, alții cinci erau dotați cu harapnice din piele și aveau rolul de a prevesti apropierea urătorilor și, nu lipsit de importanță, să înconjoare mereu grupul pentru a asigura paza și a realiza spectacolul alaiului prin pocnetul bicelor.
4) trei flăcăi, dintre cei mai serioși, aveau grijă să strângă banii și colacii oferiți de gazde.
(Continuare pe www.vorniceneanul.ro)
