"Vis de primavara" dedicat regretatului profesor Ioan Mintici!

"Vis de primavara" dedicat regretatului profesor Ioan Mintici!

 SCOALA 17 BOTOSANI  

"Vis de primavara", o manifestare inchinata memoriei fostului director! Cadrele didactice ale Scolii 17 din Botosani demonstreaza ca, in vremuri de framantari sociale si sensibilitati financiare majore, copiii raman prioritatea majora a Educatiei!

Joi, de la ora 13.00, timp de cateva ore, la Scoala 17 din Botosani este anuntata o activitate de mare amploare, care va reuni nu mai putin de 250 de copii si peste 70 de cadre didactice din intreg judetul Botosani si Ucraina, intr-un proiect menit sa dezvolte aptitudinile copiilor.

Important este faptul ca in activitate sunt angrenati atat copii cu rezultate excelente la invatatura, cat si elevi mai slabi la materiile de studiu, talentul fiind singurul care conteaza, cadrele didactice si parintii urmarind cultivarea aptitudinii observate in timp la elev.

Nu in ultimul rand, o atentie deosebita se acorda copiilor cu probleme speciale, care sunt indrumati in functie de deficiente si de talentul manifestat.

Un aspect important este acela ca in proiectul "Vis de primavara" sunt implicati si elevi ai Scolii cu clasele I-III Opriseni, din Ucraina, scopul principal al actiunii fiind dezvoltarea creativitatii in procesul de invatamant. Totodata, colaborarea se face si dincolo de malurile Prutului, elevii din Republica Moldova fiind prezenti cu lucrari in activitatea desfasurata astazi la Botosani.

Manifestarea "Vis de primavara" se desfasoara pe 14-16 sectiuni, in fiecare sectiune fiind angrenati aproximativ 25 de elevi, cadre didactice si parinti. De asemenea, numeroase lucrari au fost trimise de elevi din diverse scoli de la nivel national.

De mentionat faptul ca actiunea se inscrie in randul activitatilor de voluntariat al cadrelor didactice, neexistand finantare locala sau din alte fonduri. Cu toate acestea, copiii vor fi rasplatiti la final, ei beneficiind de diplome, dulciuri sau alte insemne care sa marcheze evenimentul. 

Expozitia care va rezulta in urma desfasurarii proiectului va putea fi admirata in incinta Scolii 17 din Botosani, dupa care ea va deveni itineranta, lucrarile urmand sa fie expuse pe rand in fiecare dintre scolile participante.

Si pentru ca elevii din Ucraina, din cauza dificultatilor legate de obtinerea vizei, nu pot fi prezenti la Botosani, grupa de moderatori care lucreaza se va deplasa dupa sarbatorile pascale la Scoala Opriseni, unde va avea loc o activitate de acelasi gen,  cu copiii si cadrele didactice din Ucraina.

Organizatorii spera ca, pe 15 iunie, copiii sa se reuneasca intr-o tabara la Agafton, pentru care se asteapta o finantare locala.

"Actiunea este inclusa in cadrul Zilelor Educatiei Botosanene, care se desfasoara in aceste zile. Vrem sa demonstram ca invatamantul poate fi si altfel. Varietatea de activitati este foarte mare, colaboram si cu o scoala cu elevi cu probleme speciale din Dorohoi, unde se afla o doamna extraordinara, Maria Strunila, care a reusit ca, la sectiunea arta decorativa, copiii cu probleme speciale sa fie ei insisi moderatori pentru ceilalti copii sau parinti", mentioneaza Doina Maria Popa, invatator, coordonator proiect.

Elevii sunt incurajati sa isi manifeste aptitudinile, sa se exprime artistic. Un caz special este cel al lui Robert Bouaru, din clasa a VIII-a a Scolii 17, care a devenit moderator al unei sectiuni de arta decorativa. Astfel, copiii care isi dezvolta aptitudinile sunt incurajati sa devina la randul lor moderatori.

"Activitatea este inchinata fostului director Mintici Ioan", mentioneaza Doina Maria Popa, care spune ca scoala care a fost condusa pana in anul 2008 de regretatul profesor demonstreaza, astfel, ca duce mai departe spiritul unui om care si-a dedicat anii de viata acestei institutii.
 
"Lucram in echipa. Astazi nu exista specializare. Profesorul de romana va lucra la arta decorativa, invatatorul va fi moderator la sectiunea chimie sau fizica, profesorul de engleza va face parte din grupa de informatica. Directorul unitatii va face CD-urile pe care copiii le vor duce acasa, spre a le prezenta parintilor", a mentionat inv. Doina Maria Popa. 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 13 ianuarie: Sf. Mc. Ermil şi Stratonic; Sf. Ier. Iacob, Episcop de Nisibe

astăzi, 07:00

Aceşti sfinţi erau de neam daco-roman, din cetatea Singidunum de lângă Dunăre şi au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324). Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor...

Leo Grozavu, pregătit pentru orice scenariu: „Se vorbește de titlu în vestiar”

Monday, 12 January 2026

Leo Grozavu (58 de ani) a reușit să transforme FC Botoșani într-una dintre cele mai solide și mai constante echipe ale acestui sezon de Superligă. La început de 2026, formația din regiunea ...

Polițiștii au vrut să îl ducă la spital, dar șoferul nu a fost de acord și s-a ales cu dosar penal!

Monday, 12 January 2026

La data de 11 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un bărbat, de 53 ani, din comuna ...