"Viorel Iliuţă rămâne un soldat disciplinat în armata lui Florin Ţurcanu", spune Portariuc

Primarul Ovidiu Portariuc a făcut marţi o serie de aprecieri privind schimbările care s-au produs la conducerea Spitalului Mavromati, spunând că fostul manager, Viorel Iliuţă, nu a făcut decât să execute un ordin politic dat de preşedintele PNL, Florin Ţurcanu, prin înaintarea demisiei.

Din punctul de vedere al edilului-şef al urbei, liberalii au adus pe marginea prăpastiei cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, şi susţine că motivele invocate de Iliuţă privind desele controale nu au niciun fundament.

"Domnul Viorel Iliuă acuză nişte controale politice pentru a-şi ascunde propria incompetenţă. Este regretabil că un politician face lucrul acesta într-un domeniu atât de sensibil. Domnul Viorel Iliuţă rămâne un soldat disciplinat în armata lui Florin Ţurcanu, care execută ordine politice. Acum ordinul a fost demisia, retragerea. Şi-au dat seama că au adus spitalul pe marginea prăpastiei, au vrut să dea oameni afară, şi-au dat seama că nu pot gestiona situaţia, pentru a nu avea pierderi politice pentru că era şi este asumat politic, degeaba spunea domnul Ţurcanu în urmă cu jumătate de an, când îl instala pe domnul Iliuţă, că este cel mai profesionist şi cel mai bun manager, şi l-a asumat PNL. Au văzut că nu pot să rezolve stiuaţia, deşi au fost ajutaţi de Minister şi de Casă, care le-au suplimentat în acest an bugetul cu 10 miliarde pe lună", a spus Ovidiu Portariuc.

Acesta a dat de înţeles că ultimele controale făcute de Minister la spital au scos la iveală o serie de nereguli.

"Am înţeles că erau supăraţi că au avut controale de la Minister. E normal să fie controale, e un domeniu strict, dacă domnul Iliuţă a crezut că merge acolo doar să rezolve nişte lucruri şi să nu îl controleze nimeni s-a înşelat. Atâta vreme cât nu s-a întâmplat nimic ilegal nu are de ce să îşi facă griji. Sper că plecarea domniei sale nu este legată de ultimele controale care au fost de la minister şi care se pare că nu au găsit multe lucruri în regulă acolo. Sper să nu se confirme lucrul acesta", a afirmat primarul Ovidiu Portariuc.

Ovidiu Portariuc pune la îndoială şi competenţa în ceea ce priveşte activitatea managerială a lui Corneliu Mihai, numit manager interimar, şi a lui Constanin Clivăţ, care va ocupa postul de director economic la Mavromati.

"Mi se pare lipsită de responsabilitate mişcarea domnului preşedinte, care numeşte la Spitalul Judeţean doi oameni care nu au absolut nicio legătură cu acest sistem, în afară de a da amenzi agenţilor economici nu cred să mai fi gestionat sau să fi avut experienţă managerială, iar a pune doi oameni care acum încep să cunoască sistemul medical într-un moment de maximă importanţă pentru spital mi se pare o dovadă de iresponsabilitate. Sunt doi oameni numiţi politic de PNL şi încă o dată fac această greşeală în loc să cheme toţi factorii cu responsabilitate administrativă la o discuţie şi să recunoască că nu se pricep", a spus tranşant primarul Portariuc.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O femeie din Botoșani a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei a plecat din spital și este de negăsit!

astăzi, 17:05

Vineri, 9 octombrie 2026, în jurul orei 11:04, o femeie din Dângeni a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei este de negăsit. Dumitru Iurea a plecat voluntar de la UPU Botoșani și nu...

Guvernul a aprobat peste șapte milioane de lei pentru școlile cu WC în curte, inclusiv din Botoșani!

astăzi, 17:00

Guvernul a aprobat repartizarea sumei de 7,849 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare și modernizare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora în 97 de...

Turneul Național ”Moroșenii vă colindă” ajunge la Botoșani!

astăzi, 16:36

Casa de Cultura a Sindicatelor Botoșani va găzdui un spectacol de colinde și cântece tradiționale, eveniment care reunește artiști cunoscuți și iubiți de public, dar mai ales recunoscuÈ...