"Un măr delicios, un copil sănătos" și-a desemnat câștigătorii. Vezi școlile premiate-FOTO

Concursul “Un măr delicios, un copil sănătos", organizat de Consiliul Județean în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, și-a desemnat, miercuri, câștigătorii.

La acest concurs au participat circa 5.000 de elevi de la unități de învățământ din întreg județul, competiția fiind organizată în cadrul programului privind stimularea consumului de mere în școli. Au fost acordate nouă premii I, şase premii II şi trei premii III, care au fost oferite elevilor de la clasele I-VIII.

Aceștia au primit atlase, unelte de grădinărit și câte un microscop pentru școală.

Concursul a constat în construirea unui măr, din materiale refolosibile, pentru promovarea consumului de mere.

“Copiii și-au pus toată imaginația și creativitate și au realizat lucruri deosebite, plăcute ochiului și merele prezentate de ei sunt însoțite de un slogan, o poezie, care încurajează consumului de fructe, de mere în primul rând.", a spus Cătălina Lupașcu, inspector general adjunct al ISJ.

Premiul I: Școala gimnazială nr. 17 Botoșani, Școala "Ion Creangă" Botoșani, Școala "Grigore Antipa" Botoșani, Școala nr. 11 Botoșani, Colegiul Național "A.T. Laurian", Liceul Teoretic "Ștefan D. Luchian" Ștefănești, Școala "Mihail Kogălniceanu" Dorohoi, Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" Botoșani, Școala Răchiți.

Premiul II: Școala "Al. cel Bun", Icușeni, Vorona, Liceul cu Program Sportiv Botoșani, Liceul "Nicolae Bălcescu" Flămânzi, Școala "Ion Bojoi" Flămânzi, Școala nr. 10 Botoșani, Școala Ipotești

Premiul III: Școala nr. 12 Botoșani, Școala nr. 1 Dorohoi, Școala Vârfu-Câmpului























 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atunci când te ajută tatăl la teme!

astăzi, 07:15

Atunci când te ajută tatăl la teme: - Ia spune-mi, profesoara și-a dat seama că te-am ajutat cu tema, intreabă tatăl? - Da. - Și ce a zis? - Că pe zi ce trec...

Calendar Ortodox, 19 octombrie 2026: Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila

astăzi, 07:00

Prorocul Ioil era fiul lui Petuel din seminţia lui Ruben şi a trăit cu 800 de ani înainte de Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. Numele lui înseamnă „dragostea lu...

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...