ȘtiaÈ›i că la începuturile civilizaÅ£iei umorul era considerat un semn de nebunie? Sau de frivolitate, în cel mai bun caz. Un tip plin de umor era unul pe care nu te puteai baza, deci unul de evitat.
În zilele noastre umorul este dovada inteligenÅ£ei. Toată lumea se dă în vânt să-È™i demonstreze umorul. Statisticile arată că femeile îÅŸi doresc un partener cu umor. Dacă altădată bărbatul trebuia să fie dârz, să aibă latifundii întinse ÅŸi autoritate, să dovedească sentimente puternice ÅŸi dorinÅ£a de a le apăra, acum e suficient să aibă două camere la bloc ÅŸi mult, mult umor. Dacă în epoci considerate primitive li se cerea femeilor dotă ÅŸi un caracter umil, acum li se pretinde să arate bine ÅŸi să aibă simÅ£ul umorului. Dacă înainte oamenii, pentru a reuÅŸi în viaţă, erau datori să aibă educaÅ£ie ÅŸi caracter, în prezent umorul ÅŸi viclenia sunt suficiente.
Să privim È™i latura pozitivă. Umorul presupune posibilitatea detaşării de propria persoană, de problemele apăsătoare care survin, deci este o dovadă nu numai de inteligenţă, ci ÅŸi de forţă lăuntrică. Noi, românii, putem acum spune că simÅ£ul umorului este o calitate infailibilă, până acolo încât asigură unora mandatul de preÅŸedinte! E greu de trăit? Nu-i nimic! Tratăm problema cu umor.
Dar avem È™i umor la sate! Știu un sat în judeÅ£ul BotoÅŸani unde există director de cămin cultural, dar nu există cămin. Ca să-ÅŸi justifice postul, directorul improvizează tot felul de activităţi mai mult sau mai puÅ£in reuÅŸite pe ogoarele patriei. Altundeva există director de cămin, există ÅŸi cămin, dar nu mai există nimeni altcineva în tot căminul. Personajul se declară suprem
, fără glumă (ÅŸi fără umor), dar uită să spună că este ÅŸi singurul. Citeste în Ziarul Lumina "Perspective: Cu umor despre umor", de Carmelia Leonte
