Știați că la începuturile civilizaţiei umorul era considerat un semn de nebunie? Sau de frivolitate, în cel mai bun caz. Un tip plin de umor era unul pe care nu te puteai baza, deci unul de evitat.
În zilele noastre umorul este dovada inteligenţei. Toată lumea se dă în vânt să-și demonstreze umorul. Statisticile arată că femeile îşi doresc un partener cu umor. Dacă altădată bărbatul trebuia să fie dârz, să aibă latifundii întinse şi autoritate, să dovedească sentimente puternice şi dorinţa de a le apăra, acum e suficient să aibă două camere la bloc şi mult, mult umor. Dacă în epoci considerate primitive li se cerea femeilor dotă şi un caracter umil, acum li se pretinde să arate bine şi să aibă simţul umorului. Dacă înainte oamenii, pentru a reuşi în viaţă, erau datori să aibă educaţie şi caracter, în prezent umorul şi viclenia sunt suficiente.
Să privim și latura pozitivă. Umorul presupune posibilitatea detaşării de propria persoană, de problemele apăsătoare care survin, deci este o dovadă nu numai de inteligenţă, ci şi de forţă lăuntrică. Noi, românii, putem acum spune că simţul umorului este o calitate infailibilă, până acolo încât asigură unora mandatul de preşedinte! E greu de trăit? Nu-i nimic! Tratăm problema cu umor.
Dar avem și umor la sate! Știu un sat în judeţul Botoşani unde există director de cămin cultural, dar nu există cămin. Ca să-şi justifice postul, directorul improvizează tot felul de activităţi mai mult sau mai puţin reuşite pe ogoarele patriei. Altundeva există director de cămin, există şi cămin, dar nu mai există nimeni altcineva în tot căminul. Personajul se declară suprem
, fără glumă (şi fără umor), dar uită să spună că este şi singurul. Citeste în Ziarul Lumina "Perspective: Cu umor despre umor", de Carmelia Leonte
"Știu un sat în judeţul Botoşani unde există director de cămin cultural, dar nu există cămin"
Stiri Botosani Monday, 29 August 2016 ActualitateSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.86 secunde