"România e o ţară seismică activă, una dintre cele mai active din Europa"

Directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Mircea Radulian, este de părere că nu poate fi neglijată eventualitatea producerii unui cutremur de mare intensitate în Vrancea.

"România e o ţară seismică activă, una dintre cele mai active din Europa, în special din cauza cutremurelor din Vrancea şi având în vedere frecvenţa cu care aceste cutremure vrâncene apar, mă refer la cutremurele mari, nu putem neglija eventualitatea unui cutremur mare oricând de acum încolo. Din acest punct de vedere trebuie să fim pregătiţi în permanenţă pentru un astfel de eveniment", a declarat Mircea Radulian, scrie ziaruldevrancea.ro.

El a atras atenţia asupra importanţei prevenirii în acest tip de situaţii şi a subliniat că nu se poate şti cu exactitate când se va produce un cutremur. "Nu se întâmplă ceva special acum în zona Vrancea, din acest punct de vedere nu avem motive de îngrijorare, în sensul că nu există o activitate anormală care să ne dea de bănuit, însă ştim că seismele mari de multe ori apar pe neaşteptate. În termeni probabilistici vorbind, nu ştim când va fi următorul cutremur, dar totuşi probabilitatea e destul de mare", a spus Radulian, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, cutremurele vrâncene nu ar produce pagube mari dacă imobilele ar fi construite după anumite norme. "În prezent există un standard chiar foarte nou care ţine cont de toate datele pe care le avem la dispoziţie în cazul cutremurelor din ţara noastră, cu alte cuvinte se are în vedere tipul de cutremure care sunt în ţara noastră", a declarat Radulian.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...